Pentru prima oară în istoria sa, Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea va organiza concursul de admitere la studiile de licență în luna septembrie. Excepție face forma de învățământ în limba engleză, care va avea examenul oral în luna iulie.
Pentru a veni în sprijinul candidaţilor care vor să studieze la una dintre specializările sale, Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universității din Oradea organizează, în sistem online, o simulare a examenului de admitere. Aceasta va avea loc începând cu data de 10 iulie 2020.
Studenţii care se înscriu la programul de studii Medicină în limba engleză îşi pot depune cererile şi dosarul de înscriere online, în format PDF, până în data de 24 iulie. În perioada 26-28 iulie, va avea loc susţinerea probelor de concurs, iar în 27 iulie vor fi afişate rezultatele.
Din 29 până în 30 iulie, candidaţii admişi trebuie să îşi confirme locurile. Data de 31 iulie este dedicată reconfirmării locurilor rămase neocupate în perioada 29-30 iulie. Rezultatele finale ale admiterii, pentru cei care vor studia în limba engleză, se vor afişa în 1 august.
Prima sesiune de admitere pentru celelalte programe de studii de licență ale facultății – Medicină în limba română, Medicină dentară, Farmacie, Asistenţă medicală generală, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală, Nutriţie şi dietetică, Radiologie şi imagistică, Tehnică dentară, respectiv a doua sesiune pentru eventualele locuri neocupate la specializarea Medicină (în limba engleză), va avea loc între 1 şi 2 septembrie.
Candidaţii îşi vor depune dosarele de înscriere în format PDF, online, între 3 şi 27 august. Rezultatele vor fi afişate în 2 septembrie, iar în 3-4 septembrie se vor confirma locurile pentru candidaţii admişi. Etapa de reconfirmare a locurilor rămase neconfirmate între 3 şi 4 septembrie va avea loc în 5 septembrie. Listele finale vor fi afişate în 6 septembrie.
„Înscrierea candidaților se face online, prin încărcarea documentelor de către candidați, cu asumarea responsabilității de către aceștia cu privire la autenticitatea și corespondența dintre documentele digitale/scanate și cele originale”, anunţă conducerea Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!