Nu mai puțin de 30 de statui de ceară, în mărime naturală, ale unor personalități mondiale poposesc în perioada 1-24 noiembrie, la centrul comercial din Calea Aradului.
Simona Halep, Ilie Năstase, Ion Țiriac, Nicolae Ceaușescu, Regele Mihai, Smiley, Inna, Vladimir Putin, Donald Trump, Mr. Bean, Al Pacino, Robert de Niro, Justin Bieber, Ariana Grande, Messi, Ronaldo, Gheorghe Hagi sau Michael Jackson sunt câteva dintre personalitățile realizate din ceară, cu care doritorii se vor putea fotografia la ERA Park.
Expoziția este organizată de Muzeul figurinelor de ceară din Varna, Bulgaria, și ajunge pentru prima oară în Oradea. Personajele arată ca și cum ar fi în viață, dat fiind că artiștii care le-au realizat au folosit păr adevărat, iar ochii sunt făcuți din proteze reale.
Prețul unui bilet la expoziție este de 20 de lei, iar studenții, pensionarii și cei până în 18 ani plătesc 10 lei. Copiii până în 6 ani, inclusiv, au intrarea liberă, în vreme ce grupurile de elevi sau studenți beneficiază de reducere, prețul fiind de 5 lei pe persoană, iar însoțitorul are intrarea gratuită.
Expoziția poate fi vizitată, începând de vineri, 1 noiembrie, zilnic între orele 9 și 21. Vă așteptăm cu drag!
Advertorial! Hb: 299241
Trimite articolul
Xda, astea da personalitati, exact ca in viata de ceara…………….
Cu figuri de cearã Muzeul Masonilor ar umple aeroportul.
Sa nu uitam de marele fotbalist, George Hagi…
halep e in cadere libera, de can s-a incurcat cu machedonul, tenisul e pe locul 2 in preocuparile ei.