În contextul începerii anului şcolar la data de 16 septembrie a.c., poliţiştii bihoreni vor desfăşura activităţi specifice, care să conducă la îmbunătăţirea şi menţinerea climatului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar pe raza judeţului. Poliţişti din structurile de prevenire, proximitate, ordine publică, poliţie rutieră vor fi prezenţi la festivităţile care vor marca deschiderea noului an şcolar în 233 de şcoli bihorene, pentru a reconfirma parteneriatul Poliţie – Şcoală şi a adresa recomandări preventive tuturor celor implicaţi în activitatea şcolară, siguranţa copiilor reprezintând o prioritate permanentă a poliţiştilor bihoreni. Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor. De asemenea, traseele de deplasare a elevilor vor fi supravegheate în permanenţă de poliţişti.
Preocupare permanentă a poliţiştilor
Pe parcursul întregului an şcolar 2013 – 2014, poliţiştii bihoreni vor continua colaborarea cu conducerea instituţiilor de învăţământ, în contextul siguranţei. Fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei bihorene. De asemenea, vor fi efectuate patrulări în zona şcolilor şi în perioadele când elevii nu au cursuri, întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii. O atenţie deosebită va fi acordată unităţilor de învăţământ din mediul rural. Totodată, la fiecare instituţie şcolară din judeţul, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor posta recomandări preventive, atât pentru prevenirea victimizării şi a implicării elevilor în fapte antisociale, cât şi pentru prevenirea victimizării acestora prin accidente rutiere. De asemenea, unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ vor fi controlate cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor, conform H.G. nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!