Sute de peşţi au fost
găsiţi morţi, joi
seara, pe valea Sighiştelului, la
confluenţa dintre pârâurile
Sighiştel şi Crişul
Băiţa în imediata apropiere a fabricii
European Food Ştei. Cel mai
probabil cauza poluării o reprezintă
deversarea în apă unor soluţii chimice.
Deplasaţi la faţa locului angajaţii
Direcţiei Apelor Crişuri (DAC)
Oradea au găsit în zona podului
pietonal, de pe Valea Sighiştel o evacuare
camuflată cu pietre şi crengi tăiate
care prezenta urme de deversări de apă
şi o spumă albă.
„În zona în care s-a produs
evenimentul s-au prelevat probe de apă.
Împreună cu peştii morţi, probele
au fost aduse la laboratorul DAC
Oradea, pentru efectuarea analizelor
fizico-chimice”, a precizat Raluca Negruţ,
purtătorul de cuvânt al DAC
Oradea.
Un echipaj de la DAC,
însoţit de inspectori ai Agenţiei de
Protecţiea Mediului Bihor şi ai Gărzii
de Mediu Bihor, s-a deplasat la Ştei pentru a
discuta cu reprezentanţii
fabricii şi pentru a dispune
sancţiuni dacă acestea se impun.
Simona Albinaru
Citiți principiile noastre de moderare aici!