Începe Sounds of Oradea Festival în Piaţa Unirii. Chiar dacă prognoza pentru ziua de vineri anunţă ploaie, publicul este sfătuit să vină cu pelerine pentru că primul concert pregătit nu se va muta din Piaţa Unirii.
„Sperăm să nu plouă. Din păcate aşa este gândit spectacolul încât să aibă loc pe scena din Piaţa Unirii. Repertoriul a fost gândit pentru o piaţă publică. Din ce am văzut nu cred că o să avem probleme cu vremea, însă încurajăm lumea să vină cu umbrele sau cu pelerine pentru că noi ne încăpăţânăm şi vom da drumul concertului. E aceeaşi recomandare şi pentru duminică seara, la spectacolul José Cura în concert, care va fi tot în Piaţa Unirii”, a precizat ieri, în conferinţa de presă Alexandru Chira – director general Visit Oradea.
De altfel, în glumă, maestrul Noam Zur din Israel, dirijorul concertului de vineri seara, a spus că va pune o vorbă bună în Israel ca ploaia să nu fie o problemă.
La prânz repetiţiile pe scena din Piaţa Unirii erau în toi. Sub privirile atente ale lui David Giménez Carreras – director artistic SO Festival, orchestra Filarmonicii de Stat Oradea repeta sub bagheta maestrului Noam Zur, alături de soprana Lorena Puican.
Concertul American Classic Night va începe de la ora 20:00. Va fi un spectacol dedicat marilor compozitori clasici americani care au abordat stilul jazz şi broadway, ca Leonard Bernstein sau George Gershwin. Programul include piese celebre precum West Side Story sau Un American la Paris. Piesele pe care le va interpreta soprana Lorena Puican alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea sunt foarte familiare publicului. La pupitrul dirijoral va fi maestrul Noam Zur din Israel, care are o experienţă bogată în acest tip de program. Maestrul Noam Zur vine în România în fiecare an începând din 2007 ţara noastră devenind pentru acesta „a doua casă muzicală”, dar se află pentru prima dată la Oradea.
[eadvert]
„Invit pe toată lumea să vină la această primă seară de festival. Cine va veni la prima seară, va veni şi la celelalte, pentru că o dată ce ai fost «muşcat» de această muzică, «otrava» ei îţi intră în trup şi rămâne pentru totdeauna”, spune David Giménez Carreras.
„E timpul să părăsiţi ecranele pentru o vreme şi jocurile video şi să vă bucuraţi de artele clasice”, a adăugat maestrul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!