Aceasta după ce şi-au exercitat abilităţile de antreprenori şi angajatori în cadrul firmelor de exerciţiu. S-a întâmplat în cadrul primei ediţii a Târgului virtual de joburi, derulat la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul în cadrul Şcolii Altfel. Mihai Viteazul este singurul colegiu tehnic selectat să funcţioneze ca Centru de resurse pentru firmele de exerciţiu, iar profesorul Mariana Bara, organizatorul târgului virtual este formator regional. La eveniment au participat directoprul CT Mihai Viteazul Ruben Filimon, directorul adjunct Simona Ardelean, profesorul Camelia Pop şi reprezentanta Agenţiei Judeţene de Formare şi Ocupare a Forţei de Muncă, Voichiţă Rodica, de la care elevii au putut afla care sunt tendinţele pe piaţa forţei de muncă, care sunt cele mai căutate meserii. Peste 100 de elevi i-au alcătuit singuri un CV ca la carte şi s-au prezentat la „interviuri” pentru diferite slujbe.
Doctori, meşteri, cosmeticiene, educatoare.Elevii claselor a X-a B, a XI-a B şi a XII-a B au fost foarte inspiraţi şi creativi în inventarea unor afaceri private şi companii, fiind atenţi până şi la cele mai mici detalii. Au avut ţinute adecvate, atitudini impunătoare şi speechuri bine pregătite, răspunzând la întrebările stas cu calm şi fermitate: „Aţi mai lucrat în acest domeniu? Cum reacţionaţi sub presiune şi stres?” punându-se însă accent pe întrebările legate de personalitate, defecte şi calităţi, dar mai ales pe salariile la care se aşteaptă pentru munca pe care o prestează. Tinerii au fost foarte bine informaţi nu numai din acest punct de vedere, dar şi în legătură cu alte componente necesare unei firme, încercând să acopere în parte fiecare aspect.
Acest mic joc de roluri a reprezentat pentru elevi o şansă de a-şi face o idee despre ce va urma după ce îşi vor termina studiile superioare. S-a pus foarte mult accentul pe crearea unei imagini de viitor şi de asemenea pe înştiinţarea elevului în detaliu de competenţele substanţiale şi de efortul pe care trebuie să-l depună pentru a-şi atinge scopul.
Maia Bondici
Citiți principiile noastre de moderare aici!