Vineri spre sâmbătă, în jurul orei 0:10, o şură a luat foc şi era să fie cuprinse de flăcări casa din apropiere, adăpostul de animale aflat la circa cinci metri distanţă, dar şi un acaret al vecinului.
Pompierii militari şi colegii de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Săcădat au muncit trei ore şi jumătate să stingă flăcările şi au reuşit să protejeze casa şi anexele din proximitate, salvând şi un câine.
Focul a distrus şura din lemn şi bunuri depozitate în interiorul acesteia: şase tone de fân, un metru cub scândură şi o cadă de plastic.
Patru ore şi jumătate mai târziu, un alt incendiu a izbucnit în grădina unei gospodării aflate tot la Săcădat. Flăcările au ars cinci căpiţe de fân. Pompierii au reuşit să stingă focul şi să salveze 60 de păsări, două căpiţe de fân şi circa zece metri cubi lemn de foc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!