La mijlocul acestei săptămâni poliţiştii de investigare a fraudelor au început urmărirrea penală faţă de T.D., de 37 de ani, din comuna Răbăgani, Judeţul Bihor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Bărbatul este acuzat că, în cursul anului 2010, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Municipiul Oradea, a indus în eroare reprezentanţii unei alte societăţi comerciale de la care a achiziţionat produse în valoare de aproximativ 93.000 lei, pentru plata cărora a emis un bilet la ordin pe care ulterior l-a declarat pierdut, fiind refuzat la plată.
Din tot prejudiciul provocat, până în prezent, a fost recuperată suma de 6.500 lei.
Poliţiştii Serviciul de Investigare a Fraudelor continuă cercetările cu suspectul în stare de libertate, pentru documentarea întregii sale eventuale activităţi infracţionale şi recuperarea întregului prejudiciu.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!