Cu sau fără căţei, orădenii, în special copii însoţiţi de părinţi, au venit ieri în număr mare la adăpostul de la SOS Dogs Oradea, unde a fost organizată o nouă ediţie a deja tradiţionalului show canin. „Cei mai frumoşi ochi”, „Covoraşe muzicale”, „Cea mai frumoasă codiţă”, „Cele mai potrivite şase picioare”, „Cea mai bună echipă căţel – copil” au fost câteva dintre concursurile desfăşurate în ringul SOS Dogs.
Jucării şi hrană
Agilitatea stăpânilor şi disciplina câinilor a fost vizibilă la o altă competiţie, în care căţeii au fost duşi în lesă de stăpâni, în timp ce aceştia au ţinut în cealaltă mână o lingură cu o minge, cel care a reuşit să predea primul mingea fiind premiat. Juriul, format din reprezentanţi ai SOS Dogs şi ai fundaţiilor susţinătoare din Marea Britanie, a ales apoi cel mai frumos câine adoptat de la adăpost şi cel pe care juriul l-ar lua acasă. În paralel s-au desfăşurat şi alte competiţii, la care câinii au avut ocazia să îşi testeze rapiditatea la o alergare de viteză, iar stăpânii ori copiii să se amuze la ţintă, popice, jocuri în bazinete cu apă ori aruncarea colacului. Câinii câştigători ai competiţiilor au fost recompensaţi cu jucării şi hrană.
Malina Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!