Comisariatul Judeţean pentru Protectia Consumatorilor Bihor supune atenţiei consumatorilor o serie de sfaturi de care trebuie să ţină seama la achiziţionarea, montarea şi utilizarea buteliilor.
Distribuirea buteliilor tip aragaz se face de operatori economici autorizaţi. Butelia trebuie să aibă aplicată o etichetă care să conţină următoarele informaţii: denumirea produsului (conţinutul buteliei); denumirea si/sau marca producătorului; denumirea staţiei care a efectuat umplerea; greutatea buteliei umplute cu gaz petrolier lichefiat; data umplerii; ştampila echipei care a verificat etanşeitatea şi umplerea buteliei; avertismente şi riscuri previzibile; instructiuni pentru utilizare, manipulare, depozitare şi transport.
Atenţie la butelii
Consumatorii trebuie atenţi la starea buteliei pe care o cumpără. Buteliile cu vopseaua sărita, cu urme de rugină, urme de lovituri, etc. trebuie refuzate. Pentru ca buteliile de pe piaţă să fie sigure, ISCIR a impus marcarea buteliilor cu mai multe informaţii. Prin poansonare vor fi marcate: sigla operatorului economic constructor; numărul de fabricaţie; anul şi luna fabricaţiei; masa buteliei cu robinet cu ventil sau supapă, fără capac de protectie, în kg; capacitate buteliei, în litri; presiunea de încercare în MPa (bar); luna şi anul scadenţei acordate; poansonul operatorului economic de umplere (proprietar) al buteliei, pentru cele personalizate; poansonul sudorului şi poansonul ISCIR de confirmare a personalizării buteliei, pentru buteliile personalizate.
Prin vopsire, pe corpul buteliei se vor marca: luna şi anul scadenţei acordate; fluidul pentru care a fost construită butelia. Dacă butelia nu are marcate aceste informaţii, trebuie refuzată.
Operatorii autorizaţi oferă la fiecare butelie garnitura de etanşare. La fiecare nouă montare a buteliei se va utiliza o garnitură nouă de etanşare între robinetul buteliei şi regulatorul de presiune.
Pentru limitarea presiunii GPL care ajunge la aparatul consumator, butelia va fi prevăzuta cu regulator de presiune ori supapă cu bila şi arc. Regulatorul de presiune precum şi furtunul de conectare trebuie înlocuite periodic (recomandabil anual) deoarece sunt supuse uzurii.
Este interzisă folosirea flăcării pentru verificarea etanşeităţii buteliei, a regulatorului de presiune, a tubului de cauciuc şi a aparatului consumator GPL. Verificarea se va efectua cu emulsii sau detector de gaze.
Buteliile trebuie să fie prevăzute în mod obligatoriu cu capac la racordul robinetului (piuliţă de siguranţă), capac sau gardă de protecţie şi folie de protecţie, iar pe timpul transportului, depozitării şi manipulării butelia trebuie să stea în poziţie verticală.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!