În distribuție: Daniel Vulcu și Pavel Sîrghi alături de Petre Ghimbășan, Georgia Căprărin, George Dometi, Corina Cernea, Alin Stanciu, Marlena Prigoreanu și Ion Abrudan. Dramaturgia: Attila Budaházi. Decorul și costumele: Adriana Grand. Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză.
Piesa lui András Forgách este povestea tragi-comică a sfârșitului copilăriei. Doi frați – foarte asemănători clownilor shakespeareeni – simt că lucrurile trebuie să aibă un sfârşit, o dezlegare. O umanitate uşor comică şi, prin aceasta, impunătoare emană din cei doi fraţi, doi oameni, doi dintre contemporanii noştri, sfâşiaţi şi amărâţi. Deşi discursul lui Forgách este construit pe derizoriul uman, rezultatul reprezintă, de fapt, o cuceritoare mărturie a încrederii în demnitatea condiţiei umane. András Forgách este o personalitate dominantă a teatrului maghiar contemporan. Piesele sale au fost distinse cu Premiul Criticii (1992), Premiul Mari Jászai (2002), Premiul Attila József (2006), Premiul Milán Füst (2007), Tibor Déry (2007) şi Premiul Béla Balázs (2009).
Nominalizări la UNITER
Adriana Grand a debutat la Oradea în 1984 cu piesa Apa de Dumitru Solomon (Premiul pentru cea mai bună scenografie la Festivalul de Teatru Scurt) și a fost graficianul și fotograful Teatrului de Stat din Oradea în perioada 1983-1986. Adriana Grand este scenograf, grafician, pictor și fotograf. Creațiile sale pot fi văzute pe scenele din București, Praga, Budapesta, Tel Aviv, Marsilia etc. și au primit peste 20 de premii naționale și internaționale. Victor Ioan Frunză este autorul a peste 200 de spectacole. A mai montat la Oradea în 1984 Apa de Dumitru Solomon (Premiul de regie si Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Teatrului Scurt), Iarba amăgirilor (1985) spectacol interzis de cenzura comunistă, Nevestele vesele din Windsor de William Shakespeare (nominalizat de două ori la Gala premiilor UNITER) (2005), Steaua fără nume de Mihail Sebastian. Montează curent în română, maghiară și franceză iar opera sa a primit 49 de premii naționale și internaționale. Este Cavaler al Ordinului Steaua României și al Ordinului Maltez.
Anul acesta, creația Adrianei Grand și a lui Victor Ioan Frunză este nominalizată la toate categoriile (spectacol, regie, scenografie, actorie) în cadrul Galei Premiilor UNITER.
Spectacolul cu piesa Cheia de András Forgách se joacă pe scena Teatrului Regina Maria, amenajată ca studio teatral. Durează 2 ore fără pauză și este interzis persoanelor sub 16 ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!