La Spitalul Judeţean Oradea au sosit joi dimineaţă experţi din Cluj (dr. Silviu Moga) şi Bucureşti (dr. David Leonard), pentru a coordona operaţia de prelevare de organe de la pacientul declarat în moarte cerebrală.
Organele prelevate la prânz de experţi vor da viaţă mai multor români. Astfel, ficatul va fi dăruit unui bolnav internat la Spitalul Fundeni din Bucureşti, corneea altor bolnavi internaţi la Spitalul Militar tot din Capitală, iar rinichii pentru doi bolnavi de la Institutul de Transplant Renal din Cluj.
Dr. Carmen Pantiş, coordonator judeţean pe probleme de transplant în Bihor a ţinut să transmită nu doar condoleanţe familiei îndoliate dar şi mulţumiri şi respect pentru înţelegerea de care a dat dovadă: „deşi a fost şocată de decesul celui drag, familia donatorului a reuşit să vadă posibilitatea de salvare a vieţii unor necunoscuţi”.
Aceasta este a şasea prelevare de organe efectuată în acest an la Oradea. Numărul, chiar dacă e mai mic decât în alţi ani, ridică Bihorul pe locul întâi la numărul de vieţi salvate prin prelevare de organe, după vreo doi ani când judeţul nostru a stagnat pe locul al doilea în ţară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!