Absolvenții de liceu înscriși la Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2019) au încheiat joi, 4 iulie, cu examenele. Joi, tinerii au susținut ultima probă din acest examen – cea de alegere a profilului și specializării.
La această probă s-au înscris 3.753 de elevi, din care s-au prezentat 3.658. 94 au absentat, iar un elev care susținea examenul în Centrul de la Colegiul „Alexandru Roman” din Aleșd a fost prins cu telefonul asupra sa și a fost eliminat din examen. Tot pentru că a încercat să copieze, luând ciorna de la un coleg de-al său, a fost eliminat, miercuri, un alt elev din același centru de examen.
Pedeapsă
Cei doi absolvenți eliminați din examen pentru că au încercat să copieze vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile viitoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.
Primele rezultate vor fi afişate pe 8 iulie (ora 12,00), în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 16,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 13 iulie.
Cei care au absentat sau au eșuat la examenul maturității mai au o șansă în sesiunea din toamnă.
A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 debutează în 15 iulie cu înscrierea candidaților. Această etapă se va încheia în 19 iulie. Probele scrise ale sesiunii a doua vor începe în 21 august, cu Limba și literatura română.
Calendar BAC de toamnă
15 – 19 iulie: înscrierea candidaților
26 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe
21 august: limba si literatura română – proba Ea) – proba scrisă
22 august: limba si literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă
23 august: proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă
26 august: proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă
27 & 28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
29 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
30 august & 2 septembrie: evaluarea competențelor digitale – proba D
2 – 3 septembrie: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C
3 septembrie: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
3 – 6 septembrie: rezolvarea contestațiilor
7 septembrie: afișarea rezultatelor finale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!