„În zona Padis trebuie dezvoltat turismul, nu ca până acum, când turismul se face necontrolat. Chiar şi unii ecologişti nu sunt străini de acest turism necontrolat, căci duc turişti străini să viziteze Padişul prin firmele lor”, a precizat Ştefan Seremi.
În vizor se află Paul Iacobaş, care a recunoscut însă miercuri că deţine o firmă care, la cerere, conduce grupuri de turişti străini în Padiş în schimbul unui tarif de 500 de euro. „După decontarea cheltuielilor şi plata taxelor rămân cu un profit de circa 50 de euro pentru munca respectivă. Oricum, consider că în zona protejată a Padişului se impune turismul tradiţional, cu trasee parcurse pe jos, cu rucsacul în spate. Construirea de cabane şi hoteluri va avea efecte catastrofale asupra speciilor endemice din Padiş”, a spus Iacobaş. JB – C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!