Avocatul Mircea Ursuţa arată că judecătorii au ţinut cont de recunoaşterea faptei, de faptul că inculpatul a demisionat din structurile Ministerului de Interne înainte de pronunţarea sentinţei, de faptul că starea sa de sănătate a fost determinată (potrivit actelor medicale) de munca în poliţie, şi de faptul că are în întreţinere exclusivă un copil minor.
„Menţionăm că aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere, având în vedere aceste circumstanţe, a fost solicitată şi de procurorul de şedinţă”, se mai arată pe www.ursuta.ro. Astfel că atacarea sentinţei, la nivelul Curţii de Apel Oradea, pare superfluă.
Reamintim că fostul poliţist a fost prins vinerea trecută, într-un flagrant organizat de Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Bihor.
Aceasta după ce poliţistul a fost reclamat de un şofer sălăjean prins la volanul unei maşini neînmatriculate că i-ar fi cerut 400 de euro pentru a-i obţine o soluţie favorabilă în dosarul de cercetare penală. Ori poliţistul ştia că, pentru o astfel de faptă, la prima abatere, procurorii aplică, de regulă, amendă administrativă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!