Acţiunile filantropice continuă la Liceul Greco–Catolic din Oradea. Dascălii şcolii îi învaţă pe elevi să dăruiască fără să aştepte nimic în schimb şi să fie sensibili la greutăţile prin care trec semenii lor. Elevii şi profesorii au îmbinat creativitatea cu actele de caritate. Consiliul elevilor Liceului Greco-Catolic din Oradea, împreună cu profesoara Monica Blaga şi cu directoarea adjunctă a şcolii, Rodica Mureşan, au organizat un târg de mărţişoare cu strângere de fonduri pentru copiii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 2 din Oradea şi pentru sărmanii susţinuţi de Asociaţia Caritas Eparhial Oradea (ACEO). Elevii şcolii, copiii de la CSEI nr. 2 şi voluntarii ACEO au confecţionat sute de mărţişoare pe care le-au expus spre vânzare în sala festivă a Liceului Greco-Catolic. „Târgul de mărţişoare cu strângere de fonduri a ajuns la a doua ediţie. Banii adunaţi vor fi împărţiţi în două. O parte vor fi donaţi elevilor de la CSEI nr. 2, iar cealaltă parte va fi utilizată de Asociaţia Caritas Eparhial în programele sociale”, a declarat profesoara Monica Blaga, coordonatoarea activităţii. Acţiunea face parte din proiectul „Strategia Naţională de Acţiune Comunitară” (SNAC).
Când vine vorba de activităţile caritabile în care au fost implicaţi elevii Liceului Greco-Catolic, profesorii au multe de spus. „Prima acţiune importantă din acest an a avut loc în luna ianuarie. Este vorba de târgul gastronomic. Banii adunaţi atunci vor fi donaţi unor copii cu probleme sociale din şcoală”, a spus Rodica Mureşan, directoarea adjunctă a şcolii.
Pe parcursul anului trecut, elevii Liceului Teologic Greco-Catolic au participat la mai multe acţiuni de acest gen: au luat parte la diferite expoziţii şi au organizat diferite târguri cu strângere de fonduri şi au adunat alimente, dulciuri, jucării şi haine pentru sărmani. Elevii şi tinerii au mărturisit că cel mai important câştig al lor a fost că şi-au ajutat semenii şi că au fost învăţaţi să lucreze în echipă.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!