Doi tineri artişti orădeni au ales un mod inedit de-a sărbători Sânzienele. Sorina Wesolowski şi Cosmin Durgheu au expus, miercuri, lângă grupul statutar Holnaposok de pe Centru, 12 instalaţii florale cu inspiraţie astrală care arară semnele zodiacale. Lucrările vor rămâne pe Corso-ul orădean timp de trei zile. Celor doi tineri li se vor alătura, joi şi vineri, şi pictorii din Oradea şi cei din judeţ cu compoziţii în pictură şi în sculptură. Astfel – speră artiştii – oraşul va căpăta un aer minunat.
Expoziţia cuprinde o multitudine de flori naturale, alese în funcţie de cromatica fiecărei zodii: (floarea-soarelui, gladiole, irişi, crini, trandafiri, hortensii, agapanthus, allium, aplicate pe un covor verde din muşchi de pădure, toate aranjate pe forme din fier şi socluri din lemn. Lucrările au fost create în Ştei şi la Vaşcău şi au fost aduse la Oradea pentru a fi oferite concitadinilor noştri ca un cadou în pragul verii.
„Numărul 12, reprezentând instalaţiile expuse, are foarte multe semnificaţii. Centrul nostru este bucuros să sprijine de fiecare dată tot ce ţine de artă, tot ce ţine de cultură. Pe lângă cultura tradiţională, avem şi nobila menire de a face o educaţie permanentă atât de necesară în zilele noastre tuturor celor care au sufletul deschis pentru aşa ceva”, a declarat asist. univ. dr. Anca Popescu de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor.
„Floroscopia” este un joc de cuvinte şi de imaginaţie al celor doi artişti bihoreni, dornici să realizeze ceva inedit pentru orădeni.
„Horoscop, flori, floroscopie. Într-un cuvânt, o expoziţie care cuprinde semnele zodiacale cu decoraţiuni florale specifice nu doar sezonului, pentru că mare parte din flori sunt accesibile oricărui sezon, dar cromatica folosită în decorare e specifică zodiei. E o idee care s-a născut în urmă cu două luni. Nu am văzut ceva, undeva şi am spus: hai să facem şi noi! E cât se poate de originală. Am făcut schiţele, am dorit un număr destul de mare de structuri, dar şi suficient de mic ca să ne putem încadra pentru a face ceea ce ne-am propus. Am pornit cu nişte schiţe, iniţial mai simpliste, apoi, am dezvoltat şi am dospit ideea care a ieşit bine în final. Este mult mai multă muncă decât ne-am imaginat sau propus. Cu Cosmin Durgheu am colaborat foarte bine, nu am avut probleme în a ne distribui sarcinile. Am încercat să nu ne suprapunem cu munca”, a declarat Sorina Wesolowski.
Citiți principiile noastre de moderare aici!