„Programul urmăreşte îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere şi înţelegere în mediul universitar a activităţii băncii centrale”, a informat Olimpia Popoviciu, purtătorul de cuvânt al UO.
Marti, 25 de studenţi şi un cadru didactic de la Facultatea de Stiinte Economice, conducerea sucursalei băncii, lectorii BNR, reprezentanţii Direcţiei Comunicare şi cei ai Cancelariei băncii centrale au participat la câteva din activităţile proiectului.
Studenţii economişti selectaţi şi doctoranzii în economie, alături de cadrele didactice ale Facultăţii de Ştiinţe Economice, vor participa astăzi, la un seminar interactiv pe teme legate de gestiunea crizelor financiare. Seminarul se va desfăşura în Aula Magna a Universităţii şi va fi condus de lectori din cadrul băncii. Tot aici, se va desfăşura conferinţa „Criza ca oportunitate de schimbare. Ce înţelegem. Cât rezolvăm? Cum ne implicăm?”, susţinută de prof.univ. dr. Marin Dinu, decanul Facultăţii de Economie, Academia de Studii Economice din Bucureşti.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!