„După ce anul trecut la Festivalul Tocăniței de Legume au participat mai multe echipe din Bihor (satul Otomani ocupând chiar locul II), iar în octombrie am facilitat vizita unei delegații de parlamentari și primari privind modul de implementare a proiectelor axate pe munca din cooperativele sociale, actualmente, ne propunem organizarea în Bihor a trei semifinale ale festivalului gastronomic Tocăniţa de legume”, a precizat Adrian Şimon, reprezentantul grupului Masa Bihorului.
În cadrul unei conferinţe de presă Adrian Şimon, alături de primarul de Esztár, Szécsi Tamás, directorul de programe al Festivalului Tocăniţei de Legume din Ungaria, Nagy Gyula, dar şi de primarii din Drăgăneşti, Ovidiu Banda şi cel din Sălacea, Horvath Bela, a prezentat programul Festivalului şi ce se doreşte prin organizarea unei astfel de manifestări.
„Dorim să dezvoltăm ideea de brand local. Cooperativele sociale care funcţionează în Esztár sunt un model pentru judeţul nostru. În aceste cooperative, se realizează produse care au devenit branduri locale, dar care sunt prezente deja în lanţuri de magazine de la nivel naţional. Majoritatea brandurilor au pus în valoare tradiţiile locale. Ne propunem, ca după modelul vecinilor noştrii să ducem ceea ce noi numim zile statului la un nivel mai ridicat, la nivelul de festival, concept din care toată lumea ar avea de câştigat”, a punctat Adrian Şimon.
Semifinale
Festivalul Tocăniţei de Legume din Esztár se află la cea de a V-a ediţie. Anul trecut a fost primul când printre cele 60 de echipe s-au numărat şi cinci din Bihor. Echipa din Otomani ocupând locul doi, iar cea din Drăgăneşti a primit menţiune. „Anul acesta avem condimente noi, venim cu noutăţi şi ţintim prima poziţe a podiumului”, a spus primarul din Sălacea, Horvath Bela.
În weekend-urile lunii august se vor organiza în cadrul zilelor satului din trei regiuni: Sălacea, Oradea şi împrejurimi şi Ţara Beiuşului întreceri pentru a desemna câştigătorii care vor participa în perioada 26-27 august la Festvalul Tocăniţei de legume din Esztár.
Prima semifinală va avea loc sâmbătă, 6 august în cadrul zilelor satului Sălacea, pentru Oradea şi împrejurimi semifinala va avea loc la Tămăşeu, pe data de 13 august, iar pentru Ţara Beiuşului întrecerea va fi în satul Grădinari pe data de 21 august. „Pe lângă premiile oferite de noi, câştigătorii vor avea şi un loc de VIP în cadrul Festivalului din Esztar”, a precizat primarul Esztár, Szécsi Tamás.
În cadrul festivalului, organizatorii vor încerca să-şi doboare propriul record. Dacă data trecută au intat în Cartea Recordurilor cu o tocăniţă de legume de 1,2 tone, acum organizatorii vor să facă o tocaniţă de 1,5 tone. Aceasta va fi împărţită gratuit participanţilor. Cei care vor dori să facă donaţii vor putea face acest lucru, banii strânşi urmând a fi donaţi Spitatului de nou născuţi din localitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!