Peste 100 de persoane, din toată ţara, doritoare să plece la cules de căpşuni şi mazăre în Danemarca s-au întâlnit vineri, 14 februarie, cu angajatorii. Întâlnirea cu cei doi fermieri danezi a avut loc la Hotel Continental din Oradea. „Au fost invitate doar persoanele care au aplicat pe site-ul societăţilor respective şi care au fost preselectate iniţial de cei doi danezi”, ne-a informat Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor. Acesta a adăugat că „prin Eures – site-ul mobilităţii europene prin care cei prezenţi au fost selectaţi pentru locurile de muncă respective – există garanţia că angajatorii nu solicită bani în avans şi lipseşte riscul ca muncitorii să fie atraşi într-o capcană”.
Astfel, pentru cele 35 de locuri la cules de căşuni şi 100 de locuri la cules de mazăre au fost invitate 33, respectiv 79 de persoane. Jumătate dintre acestea au fost din Bihor.
Toate persoanele invitate au participat pentru început la o informare în limba engleză, făcută de către cei doi angajatori. De fapt limba engleză la nivel de comunicare a fost una dintre condiţiile de bază la selectarea persoanelor prezente.
Apreciază românii
Peter Schmidt, unul dintre cei doi fermieri prezenţi vineri la Oradea a declarat pentru Jurnal bihorean că îi apreciază pe români. „Din 2009 lucrez cu muncitori români şi sunt încântat de entuziasmul şi hărnicia lor”, a precizat Peter Schmidt.
În ceea ce priveşte criteriile care contează cel mai mult la selectarea angajaţilor, fermierul a spus că aceştia trebuie să aibă o minimă experienţă în munca agricolă şi să fie oameni cu personalitate. „Cel mai important pentru mine este să simt că pot să am încredere în oameni”, a apreciat danezul.
La început acesta a lucrat şi cu bulgari, dar s-a convins că românii sunt mai muncitori şi acum îi preferă pe aceştia.
Peter Schmidt a ţinut să precizeze că ţine foarte mult la calitate, căpşunii produşi de el ajungând în câteva supermarketuri importante.
Oameni cu vechime
La selecţia de vineri au fost prezente şi persoane care au mai lucrat în Danemarca. Acestea, dacă doresc să mai muncească la cei doi fermieri nu mai trebuie să dea interviu, fiind invitate direct, dacă fermierii au fost mulţumiţi de ele. Este şi cazul a doi tineri din Auşeu, Adrian şi Andreea Suciu, care au mai fost doi ani la muncă în Danemarca. „La început am avut emoţii, dar mai mult la interviu. Fiind de la ţară, obişnuiţi cu munca la câmp, ne-am adaptat repede”, a povestit Adrian Suciu. Trebuie specificat că cei care pleacă la muncă în Danemarca trebuie să se trezească dimineaţă, ziua de lucru începând la ora 5:00 şi terminându-se la ora 13:00. Referitor la câştiguri, aceştia au declarat că sunt în funcţie de dexteritate, ambiţia şi rapiditatea muncitorului. „În medie am câştigat 50-60 de euro/zi bani curaţi, după cheltuielile cu masa şi cazare”, a precizat Andreea Suciu.
Alte două perosne care au fost selectate pentru interviu, Luviu Abrudan şi Angela Popa, spun că sunt obşinuite cu astfel de munci şi nu cred că vor avea probleme. „Am mai muncit în Portugalia şi în Cehia. Ne-a adaptat, deşi la început nu a fost uşor”, a povestit Liviu Abrudan.
Durata contractului de muncă pentru cei aleşi de danezi va dura trei luni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!