„Trebuie să implementăm colectarea selectivă în municipiu. Fără asta, randamentul staţiei este mult redus”, declară edilul şef.
La nivelul Oradiei există 210 puncte de colectare a aşa numitei fracţii uscate a deseurilor, adică tot ce nu este biodegradabil şi poate fi refolosit, mai ales în zona blocurilor. Din 4 ianuarie se va începe colectarea selectivă şi la case. Scurta experienţă acumulată la Oradea în acest domeniu arată că orădenii nu sunt foarte conştiincioşi. „Între 25% şi 35% din cantitatea colectată în pubelele cu capac galben, marcate special pentru fracţia uscată, este colectată corespunzător, deşeurile sunt amestecate cu gunoi”, exemplifică primarul.
Edilul promite, totuşi, introducerea de stimulente pentru încurajarea selecţiei. Conştientizarea faptului că selectarea înseamnă o cantitate mai mică de gunoi menajer deci mai puţini bani plătiţi către RER, ar putea fi una dintre ele…
C.GH.
Citiți principiile noastre de moderare aici!