„Această situație generată de Flavia (Groșan-n.r), aș pune-o mai degrabă sub forma picăturii care a umplut paharul. E un fenomen care a apărut la sfârșitul anului trecut, care s-a tot acutizat, dar de săptămâna trecută poate că a ajuns la paroxism. Din păcate, pacienți în stare gravă ajung doar în ultimul moment la spital și chiar și atunci refuză administrarea sub orice formă a oxigenului fără să înțeleagă că acest adjuvant al terapiei COVID este un adjuvant extrem de important, este ceva fără de care organismul uman nu poate să fie ajutat să treacă peste boală”, a declarat dr. Hadrian Borcea la Digi24.
Muncă de convingere cu pacienții în stare gravă
Întrebat dacă pacienții care se prezintă la UPU spun că au auzit de la medicul Flavia Groșan că administrarea oxigenului poate provoca edem cerebral sau vin cu o convingere proprie, șeful UPU SMURD Bihor a răspuns: „E o convingere proprie pe care și-o creează auzind păreri, auzind cuvinte aruncate în social media sau mass-media, cuvinte care sunt spuse de persoane nu cu foarte mare responsabilitate fără că aceștia să se gândească la consecințele pe care fiecare cuvânt , fiecare intonație o are asupra celor care o ascultă. Din păcate aceste cuvinte iresponsabile duc la tragedii. Cred că niciodată, de când lucrez ca medic de urgență, aproape de 30 de ani nu am întâlnit să avem lunar 4-5 pacienți care ajung aproape la limita stopului cardio-respirator, pentru că nu vor să vină la spital și chiar dacă ajung este extrem de greu să-i convingem că ceea ce e nevoie trebuie să facem”.
Cazuri similare povestei Mirunei Troncota
Dr. Borcea a fost întrebat apoi dacă a întâlnit cazuri similare cu cele postate de Miruna Troncotă, în legătură cu faptul că aceasta a fost internată în secția de ATI a unui spital, cu virusul COVID-19, iar lângă patul acesteia se afla o sexagenară care refuza vehement terapia cu oxigen. Medicii au sunat-o pe fiica femeii care în loc că o liniștească i-a spus că medicii respectivi încearcă să o omoare, acesta a declarat: „Din păcate de la o zi la alta sunt tot mai multe aceste cazuri, e o presiune pe echipa medicală de la Urgență să convingă aceste persoane și această convingere trebuie făcută contra timp, pentru că altfel rezultatul va fi o tragedie pentru pacientul respectiv. E o muncă în plus pe care ne-o asumăm, dar e ceva de nedescris ce se întâmplă”.
[eadvert]
În cazul în care pacienții refuză tratamentul cu oxigen
Întrebat ce măsuri se iau în cazul în care un pacient refuză vehement tratamentul cu oxigen, de care are nevoie într-o situația critică, medicul Borcea a declarat: „Încercăm să-l convingem, deseori sunt zeci de minute, ore pe care le petrecem cu pacientul încercând să-i explicăm, din păcate starea pacientului se alterează din lipsa oxigenului și pacientul nu mai poată să opună rezistență. Având în vedere refuzul anterior este și greu să facem procedurile mai avansate care ar putea să-i salveze viața. Totuși facem aceste proceduri asumându-ne acest echilibru fragil, între dorința nejustificată a pacientului și manevra salvatoare de viață care îi poate prelungi viața până la rezolvarea definitivă a problemei cu care se prezintă în Urgență”.
Deces iminent, în lipsa oxigenului
În încheiere dr. Hadrian Borcea a precizat că „fără oxigen, la un pacient care are probleme respiratorii severe, aerul pe care îl inspiră nu este suficient, noi vrem să-i îmbogățim acest conținut de oxigen al aerului insuficient, iar în lipsa acestei îmbogățiri a aerului decesul va surveni destul de repede”, a mai declarat medicul șef UPU SMURD Bihor pentru sursa citată.
Amintim că medicul Flavia Groșan a fost audiată luni, 22 martie, de Comisia de Etică a Colegiului Medicilor Bihor pentru declarații controversate legate de COVID-19. În urma audierii, medicul nu a primit nicio sancțiune potrivit președintelui Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiș.
UPDATE! Circa 150 de persoane, în fața Colegiului Medicilor. Medicul Flavia Groșan este audiat
Dr. Flavia Groșan, primele declarații după ce a fost audiată de Colegiul Medicilor Bihor
Președinta Colegiului Medicilor Bihor: Groșan nu primește nicio sancțiune
Trimite articolul
XBai Badrian Horcea nici tu nu ai nevoie de oxigen RAHAT ce esti.
-
In schimb tu ai avea nevoie de niste creier…doi neuroni, din care unul in pantaloni, nu se poate numi creier
-
Nu ai tu treaba cu neuroni mei, numa cu aia din pantaloni care mere in gura ta.
-
Ciocu mic si joc de glezne,se vede unde ai neuronii la stirile zilnice cu care se spala creieri ,hai mars handicapat ce esti!!!
-
ba idiotilor, mereu voi, cei mai prosti, inculti si 0 pregatire in orice, voi aveti curu cel mai mare.
-
Mai neuron nazist, intreaba de la marele doctor Borcea unde e oxigenul sufficient pentru functionarea normala a creierului daca ai a o masca peste gura si nas? Si tu poti sa raspunzi marele Borcea UPU animal ce esti.
-
Neuronul tau singuratic e mort de mult de singurata-te. Ia-te de mana cu domnu S(ef)-UPU, cu teroristul Arafat si mergeti in p.m. voastre
-
-
@Badrianu – Imagineaza-ti cum ar fi ca tu sau cineva din familia ta sa ai nevoie de ajutorul acestui om care salveaza vieti zi de zi. Iti permiti sa il injuri, asa-i? Am sa iti dau o veste trista. Nu esti nemuritor, inteligentule…
Dacă nu greșesc un medic trebuie să se ocupe de cei ce pot fii salvați, nu de cei ce nu au nici o șansă și să nu risipească resurse în mod inutil.
Spun asta deoarece de la A la Z toți cei ce au murit de covid sunt persoane care în întreaga lor viață nu au acordat 5 minute pentru sănătatea lor iar acum normal că sunt pe moarte.
Lucru valabil pentru întreaga omenire.
A dat Arafat ordin ca doamna doctor Grosan să fie linșată public ?
O să vedeți că o elimină pâna la urmă și pe Grosan, la fel cum au făcut cu toți medicii care au fost împotriva sistemului.
Îi face ceva dosar penal , știu băieții să lucreze.
-
Asa, asa. Arafutut Rahat din crisma mai meri tu in fata Curtii Penala Internationala.
-
Borcea cât persoane a salvat de la Covid? Dacă nu se intervine cu antibiotice și antiinflamatori oxigenul este egal cu zero. Borcea după aceste declaratie este un medic criminal ca cei de la OMS
-
Fratele meu a fost intubat anul trecut, a decedat, la 45 de ani😢Fratele unei foste colege de clasa a fost intubat, anul trecut, a decedat. Avea 32 de ani. 😢Sora unei colege de servici a fost intubata, a decedat. Avea cca. 60 de ani😢Ii omoara pe oameni la spital.😢
-
Daca aparatul care administreaza oxigenul nu este sub supraveghere sau volumul de aer este si cu f putin mai mare decit trebuie , pacientul poate muri. Este f posibil sa fie gresala din partea cadrului medical dar nu astepta sa si recunoasca cineva . A este aparate nu sunt neaparat cu instructiuni in limba Romana si daca nu au fost instruiti cum trebuie greseli care costa viata umana se pot intimpla fara ca asistentele sa realizeze.
-
Monica, este asa fiindca intubarea e ultimul lucru pe care i-l fac, se stie ca e manevra finala, ultima incercare de a mai da sansa organismului sa lupte. Uita-te in ochii asistentelor de la upu cand un pacient e intubat. Toti stim ca e ultima sansa sa ca doar atunci se foloseste. nu mergi la spital dai buna-ziua si te intubeaza. la fel si defibrilatororul, si despre ala poti spune ca e ucigator daca asa pui problema. Si eu am pierdut o persoana draga inainte de covid pe acelasi traseu. Nu e o manevra facatoare de minuni si nimeni nu sustine ca este, e o manevra disperata care se face cand nu mai au alte solutii si corpul nu mai poate de unul singur. Sper sa se inventeze un tratament mai serios al plamanilor. Capu’ sus.
-
…din pacate degeaba explici cretinei/cretinului Monica , nu poate pricepe nimic din ce se intampla in jurul ei !
-
apai, cine i-i mai stie pe toti dupa nume. eu prima oara incerc pedant, rational. merci de info
-
Cretin esti tu oieru Gheorghe
-
Sa-ti fie mare rusine! Numai atata iti doresc sa aiba grija de tine , toti cei care aveau grija de fratele meu. Si cu asta, nu-ti doresc nici un rau. 😕
-
Gherghe ce dracu mai comentezi. Este un retardat
Când ai Covid du-te la doctor Bercea
-
-
Nu stiu , cum putea fi manevra finala, cand dimineata inca vorbeam cu el . Dupa masa, fara sa ne anunte l-au dus sa-l intubeze si noi l-am cautat disperati. 😕Si dupa doua saptamani ni l-au dat acasa in coma. 😢
-
Mare lucru daca nu o vor acuza pe doamna doctor de zadarnicirea transmiterii bolilor si alte fapte colaterale pentru decesele ce vor urma. Ea sa fie tap ispasitor pentru altii sa nu mai zica nimic. Mare lucru denu va fi asa.
-
Doamna doctor va fi acuzata si data in judecate chiar de pacientii dansei in clipa in care se va intampla sa moara cineva care putea fi salvat cu schemele celelalte. Nu prea inteleg nici segregarea asta intre medici. Practic in loc sa se bucure ca poate mai ai un instrument in lupta cu moartea si sa-l studieze un pic cine stie poate 10% din pacientii care ar fi murit pe schemele aprobate ar fi avut sanse mai bune cu tratamentul asta. Si unul daca ar fi salvat tot merita investigat. Ma deranjeaza putin ca se prefac ca stiu totul despre boala asta care pana acum un an nici nu exista. Dupa aia tot ei admit ca nu prea se stie nimic. Nu stiu… le e frica sa-si asume ceva ce nu e in grila sau ce. Dar si isteria populatiei e ceva de speriat. luna de luna au fost prin diferite orase medici cu scheme proprii de tratament – nici unul nu e miraculos si nu functioneaza oricand pt oricine. Dar toate ar trebui adunate si facute cunoscute in toata comunitatea de medici sa poata fi studiate, si asimilate cele care au un merit, sa se accepte idea ca cu cat mai multe variante de tratament cu atat mai bine.
In fine, pana la urma eu tot sper ca se va inventa un tratament mai demn, ce se face acum e tratarea bolii cu bombe atomice. atatea efecte secundare si umilinte in numele ‘sigurantei’ si a binelui pacientului sunt aproape de neacceptat. Si chiar atitudinea asta i-i face pe oameni suspiciosi nu ce a doctoritei minune. Daca vin acum si le zic – roadeti frunza asta din gard ca va vindeca in 5 minute ar fi instare sa nu verifice nici macar din curiozitate. Dar daca ar fi bolnavi care s-ar oferi voluntar si si-ar asuma rezultatele altui tratament de ce sa nu fi macar dispus sa vezi ce se intampla? E exact metoda dupa care se omologheaza si adopta medicamentele si tratamentele noi.-
Da de ce sa nu-i oprească pe aia de la ATI care din 10 mor 8 cu schemele lor.
-
Tratamentul acestei boli există. Comparați India cu Europa. Dacă la cele mai mici semne de răceală aplici doxiciclină (un medicament pe și eu l-am folosit preventiv in Africa contra malariei,vai da a lucrat) combinat cu ivermectina, zinc, vitamina D, 100% cazurile de îmbolnăvire vor scădea cu peste 90%, răspunderea se reduce și lumea își revine ușor ușor la normal.
Dar ei vor să te vaccinezi să fii purtător de virus, să întărească tulpinile ca la anul sa te mai împungă de 2 ori tot cu acel ser ineficient. Știi de ce este ineficient? Tocmai pentru că nu asigură protecția împotriva reinfectarii. Smart up!!!
-
Domnu Borcea am vazut si auzit cam toate interviurile doamnei dr Grosan si nu spunea ca sa nu se administreze deloc oxigen pacientiilor ci doar alora care au saturatia sub un anumit nivel si alora in cantitati moderate nu deloc si spunea ca prefera sa-i puna pe ventilatie mecanica cat mai putin pe oxigen dar cate creiere atatea interpretari
As sugera domnului dr Borcea sa incerce sa isi deschida mintea si pentru alte tratamente nu doar pentru protocoale sa incerce si alte tratamente ca dansul intelege mai mult decat un profan un nemedic cea ce sustine dr Grosan care chiar cu plamanii lucreaza si stie sigur mai multe in acest domeniu decat un urgenstist ca de acea sunt specealizari si in medicina, sunt convins ca si dansul in cariera lui a facut in urgente si altfel decat spun protocoalele si a folosit ce a deprins din experienta sa si in afara protocoalelor
-
exact dar ei ii lasa la intubat la fel pe toti si rezultatu din 10 mor 8
-
Ia uite cum doi care habar nu au să scrie “sugerează” cuiva ceva. A, nu cuiva, unui medic…
Vă sugerez să vă terminați școala sau măcar până în clasa a VII-a.-
Ogoaie-te vasile si citeste un pic ce se scrie. Sa ne suni cand nu mai ai aer la spital si vin aia cu tubul catre tine sa ne intrebi ce altceva se mai putea incerca inainte sa ‘fal-fal la cer slobozit de pinguini’. Omului i se sugereaza sa incerce si altceva, orice suna medical acceptabil, inaintea unei manevre care are statistic 10% sanse in boala asta. Si nu-l jigneste nimeni, mai termina cu pusul ala pe calapod a unor … oameni pana la urma. Avem tot respectul pentru el, nu e chiar genul de om care sa nu accepte idei, nu trebuie sa-i iei apararea ca nu-l atacam.
-
Vasile nu e credibil.
E ceva publică plătit din bani publici
-
-
Vasile,
Ciocul mic și joc de glesne.
Nu ești credibil.La curtea regilor era întotdeauna un nebu.
Nebunul spunea adevărul. -
Ma Vasile jegosule cine nu stie sa scrie cacatule, ce te dai aici rotund paduche ce esti ,tampitule dr Grosan stie ce vorbeste tu insa un paduche ambulant sti sa faci pe toti prosti in schimb tu esti ultimul analfabet functional sa ne sugi ciorapi la toti care postam pe aici cretin bolnav, nu uita de medicamente ca le cam uiti si atunci intri in crize
-
Multi scapati de la 6 pe aici…
-
Ai uitat să pui “punct” la sfârșitul căcatului ăla ce seamănă cu o frază. Mai aveai ceva de spus și ai rămas fără aer? Oxigen atunci. Ai uitat de “punct”? Medicamente atunci. Nu știai de punct? Atunci fuga la școală.
-
tampitule dr Grosan stie ce vorbeste tu insa un paduche ambulant sti sa faci pe toti prosti in schimb tu esti ultimul analfabet
specialist xxx, dac vrei punem si un l, cine nu stie sa scrie?
cred ca ai ceva ciorapi de supt…
foloseste virgula,altfel doctorita Grosan este tampit, mai adauga un i, la sti
apoi ai ciorapi, daca au gaura stii ce ai de facut…………
-
-
i-e prosti vasile. nu trebe de luat dupe ei-i trebe masca
-
-
-
Si eu as zice sa nu dea imediat eject la idei. Orice idee si incercare de tratament merita luata in considerare cand iti mor oameni in fiecare zi. Mai bine dai din umeri si zici ca a murit ca nu a raspuns la tratamentele pe care le stii si nu vrei sa incerci si altceva?
Fraților! NU VĂ MAI DUCEȚI LA SPITAL, LĂSAȚI-NE NOUĂ SALVĂRILE, celor ce nu s-au tâmpit ca voi și gata!!!
-
Tu esti salvat de Harcea cu oxigenu. Esti norocos.
Pentru Hadrianu Oxigenatu:
AstraZeneca a folosit date „învechite și potențial înșelătoare” care au supraevaluat eficacitatea vaccinului său, spune panoul
WASHINGTON – Saga de lungă durată din spatele vaccinului împotriva coronavirusului dezvoltată de medicul AstraZeneca și de la Universitatea din Oxford a făcut o altă întorsătură dramatică marți, în timp ce monitori independenți au făcut pasul extraordinar de a pune sub semnul întrebării portretizarea datelor companiei – o mișcare care a pus la îndoială soarta vaccinului din Statele Unite.
Într-o notă trimisă oficialilor guvernamentali și ai companiei, obținută de The Washington Post, experții care au supravegheat studiul vaccinului și-au exprimat îngrijorarea și dezamăgirea că medicul a prezentat date „învechite și potențial înșelătoare” despre vaccinul său împotriva coronavirusului, făcând fotografiile să pară mai eficiente. decât arată datele mai complete.
Luni, AstraZeneca și oamenii de știință academici au trompetat un vaccin care a fost eficient cu 79% în studiul său clinic din SUA. Comunicatul de presă a declanșat îngrijorarea în rândul monitoarelor independente care au văzut date mai recente, deoarece atunci când a fost luată în considerare o lună suplimentară, eficacitatea a variat de la 69% la 75%.
Scrisoarea a venit de la 11 lideri statisticieni, medici cu boli infecțioase și experți în etică numiți de Institutele Naționale de Sănătate pentru a revizui datele studiilor pentru toate vaccinurile majore împotriva coronavirusului susținute de guvernul federal. Se spune că decizia companiei de a utiliza datele timpurii care plasează vaccinul în cea mai favorabilă lumină este un pas științific care ar putea eroda încrederea în film.
Scrisoarea, trimisă luni târziu, deschide o fereastră rară către interacțiunile confidențiale de obicei între o companie și Consiliul de monitorizare a datelor și siguranței, care asigură siguranța pacienților și validitatea științifică a studiilor clinice. Acești monitori nu sunt observatori la distanță sau denunțătoare; sunt experți independenți cărora li s-a acordat acces intern la rezultatele AstraZeneca de luni de zile, văzând datele complete înainte ca și compania să aibă acces.
“DSMB este îngrijorat de faptul că AstraZeneca a ales să utilizeze date care erau deja învechite și potențial înșelătoare în comunicatul lor de presă”, se arată în scrisoare. Datele “pe care au ales să le publice au fost cele mai favorabile pentru studiu, spre deosebire de cele mai recente și mai complete. Decizii de acest gen sunt cele care erodează încrederea publicului în procesul științific”.
Sa nici nu mai vorbim despre oameni care au murit din cauza vaccinului
Mai zi si tu ceva Hadriane despre oxigen.
Creierul are nevoie de oxigen. Dacã doamna doxtor nu şi -a putut permite oxigen în cabinet, sã ne aducem aminte cã şi la tineei rãniţi şi la bãtrâni de exemplu cardiaci, se pune oxigenul.
Foarte bine dacă refuză oxigenul, dar pentru a simplifica lucrurile, renunțarea la respiratie pare o idee mai bună. Așa măcar rămân locuri pe cei care merită să fie salvați.
Foarte important! Cei cu saturația de 80 , dacă știți măcar ce înseamnă asta, stați acasă și priviți cu atenție poza cu zeița Flavia. Dacă în două ore respirația devine mai dificilă, nu mai respirați 10 minute, astfel veți scăpa de toate necazurile.
Succes!
-
🖕🖕
lumea e condusă de 3 oameni !!! aia fac experimente pe noi de acum 50 de ani! vremea ei o schimba cum vor! viruși la fel! încălzirea globală la fel !!! suntem cobai si se face selecția naturală ! mai mult te îmbolnăvești cu masca pe fata ca , virusul se ia si cu masca si cu vaccin si cu tot ce vrei !!! suntem prea multi pe planeta si trebuie curățați cateva 100 de milioane
-
👍👍👍
Borcea zice ca oxigenul este foarte important. Atuncea de ce purtam masca in aer liber? Criminali de medici care arunca cacat către o colega care a făcut mai mult bine de cât rău . Sa va fie Rușine
Selectia naturala isi va spune cuvantul.
Cum se face că toți covidatii au murit în spital?anul trecut am avut pe cineva în spital cică de covid.era doar simplă răceală.internată musai,musai.fara știrea cadrelor medicale NU a luat nici un medicament in afară de paracetamol.poate de aia acum trăiește.zic poate!. însă,in timp ce media orădeană publică peste tot că spitalele sunt pline de infectați,ei surpriză!in afară de rudă mea,nu mai era nimeni internat de covid.saloanele erau goale!
Dr. Borcea a uitat sa precizeze ca acest protocol oms pentru covid este criminal cu acele antivirale de sida!!!!
Ce iti poti dori mai mult decat sa vezi oameni retardati care isi doresc sa moara. SELECTIE NATURALA. Eu nici nu v-as intreba daca doriti oxigent, cum ai scoate pe gura o aberatie de genu-ul te-as arunca de la ultimul etaj al spitalului direct in tomberon.
-
Da acole e tie locu – la GUNOI – CE ESTI