Inspectorul şef al IPJ Bihor ne-a confirmat constatarea prejudiciului de la Ocolul Silvic Dobresti.
„În general, competenţa Poliţiei e pe partea de verificare a transportului şi comercializării de material lemnos. În cazul de la Dobresti, misiunea noastră e să stabilim vinovăţia persoanelor fizice şi juridice şi valoarea prejudiciului provocat de fiecare în parte. În cursul cercetărilor am avut un parteneriat bun cu Direcţia Silvică şi cu Corpul de Control al Romsilva. Oricum, e salutar ceea ce dna Lucia Varga vrea facă în domeniul legislaţiei silvice”, ne-a declarat ieri chestorul Liviu Popa.
În context, l-am mai întrebat pe şeful Poliţiei Bihor dacă va analiza activitatea şefilor de post în a căror rază de competenţă s-au înregistrat furturi masive din păduri.
Cod Silvic „fentabil”
„Sigur că analizăm activitatea poliţiştilor în astfel de cazuri, fiindcă ei ar trebui să sesizeze ierarhic activităţile suspecte de o asemenea anvergură. Trebuie să precizez însă că actualul Cod Silvic permite tot felul de subterfugii. Degeaba opreşte poliţistul un camion de lemne dacă şoferul prins fără bon are răgaz 24 de ore să vină cu bon de la pădurarul cu care e în înţelegere. Chiar şi în aceste condiţii, poliţiştii bihoreni au confiscat anul trecut o mie de metru cubi de lemne transportate ilicit”, ne-a mai spus şeful Poliţiei Bihor, Liviu Popa.
La curiozitatea noastră, şeful IPJ ne-a confirmat că se va analiza, în cazul Dobreşti, şi evidenţa tuturor transporturilor interceptate de poliţişti, inclusiv a celor pentru care camionagii au revenit cu bon de la pădurar în termenul de 24 de ore.
Cât priveşte semnele de întrebare ridicate asupra unor poliţişti în cazul defrişărilor ilegale masive, chestorul Popa a mai ţinut să facă publică o precizare.
„Cu certitudine vă spun că absolut nimeni din cei cercetaţi la Dobreşti nu a sponsorizat Poliţia Bihor şi nici măcar IPA (Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor, secţia România – n.red.), care e un simplu ONG. Personal, constat că uneori cu prea multă uşurinţă şi fără temei se aduce atingere imaginii instituţiilor de apărare a legii, ceea ce aduce un deserviciu întregii societăţi. Felicit cu această ocazie poliţiştii rutieri care nu s-au lăsat impresionaţi de ameninţările şoferului arestat în urma incidentului de pe strada Italiană. Individul se lăuda în gura mare, de faţă cu toţi riveranii, cu pilele sale din Poliţie, dar nu i-a folosit. Agenţii rutieri nu s-au dat la o parte din faţa lui. Iar dacă o făceau, la câtă lume era acolo şi la cât de iresponsabil era individul, erau şanse reale să acroşeze pe cineva”, a încheiat Popa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!