Țepelea este acuzat de procurorii DNA de luare de mită în formă continuată și a cerut, prin avocat, să fie pus sub control judiciar.
[eadvert]
În același dosar, Tribunalul Cluj a luat o măsură similară față de șeful ISCTR Cluj, Bogdan Durlea.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj (și) dispune arestarea preventivă a inculpaţilor:
– (Durlea Bogdan Ștefan), cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de:
- efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite;
- folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, (…)
- luare de mită,
- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, pe o durată de 30 de zile, începând din data de 05.10.2023 până în data de 03.11.2023 inclusiv.
- (Țepele Cristin Viorel), cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (două acte materiale), pe o durată de 30 de zile, începând din data de 05.10.2023 până în data de 03.11.2023 inclusiv”, se arată în minuta Tribunalului Cluj.
Cei doi pot contesta arestarea în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Ce acuzații i-au fost aduse lui Cristin Țepele
Potrivit unui comunicat al DNA Cluj, Cristi Țepele este acuzat că, în august 2021 și noiembrie 2022, „ar fi primit de la un om de afaceri și de la inculpatul Popovici Florin Mădălin (viceprimarul comunei Sârbi – n.n.), care ar fi administrat în fapt o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri, materiale de construcții în valoare de 2.856 de lei și echivalentul în lei a sumei de 5.000 de euro”, au transmis anchetatorii anticorupție.
În schimbul bunurilor și al banilor, firma controlată de viceprimarul din Sârbi, Mădălin Popovici, ar fi beneficiat de ”protecție”, în sensul că ar fi primit informații referitoare la controalele pe care inspectorii de trafic urmau să le desfășoare și nu ar fi fost sancționată pentru eventuale nereguli (depășirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licenței de transport etc). De altfel, Popovici a fost pus de anchetatori sub control judiciar pentru 60 de zile, sub acuzațiile de dare de mită, complicitate la dare de mită și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.
Șefi și foloase necuvenite
La rândul său, Bogdan Durlea, șeful ISCTR Cluj, este acuzat de DNA că a protejat firme de transport marfă tot prin oferirea de informații despre acțiunile inscpetorilor de trafic rutier și prin nesancționarea neregulilor. În plus, ar fi primit de la un subaltern anumite foloase pentru numirea sau menținerea în funcție a inspectorilor coordonatori județeni și că ar fi administrat în fapt o firmă cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri.
În acest dosar, un inspector de trafic a fost reținut, iar alți trei au fost puși sub control judiciar. Cercetările sunt efectuate și față de alte persoane, au precizat procurorii DNA.
Șeful ISCTR Bihor, Cristin Țepele, a fost reținut de DNA pentru luare de mită
Trimite articolul
Xsi asociatii lui din politia de frontiera…cand
apai daca-l cheama tepele, saracu nu a avut de ales.