Şeful CNADNR, Cătălin Homor, ceruse firmelor responsabile de cele mai problematice tronsoane de şantier de pe DN 76 să-i dea „senzaţia că lucrează”. Ultima dată până la care cele două firme trebuiau să demonstreze că se mobilizează pe cele două şantiere era 27 mai.
La un control ulterior, Cătălin Homor a mărturisit pe N 24 că a constatat faptul că „şantierele evoluează destul de prost”, „lucrurile evoluează foarte prost”, dar că rezilierea contractului cu Azvi şi Construct Mod „nu rezolvă problema, doar o conservă”.
Cătălin Homor a recunoscut, însă, că nu are răspuns la întrebarea „De ce nu lucrează Azvi şi Construct Mod”. Într-o radiografie a situaţiei de pe DN 76, directorul CNADR spune că „nu există proiect care să nu aibă un stoc de probleme, de sincope” .
Într-o altă ordine de idei, acesta a concluzionat că „ DN76 nu a avut noroc!”. Lucrările la carosabil pe cele două porţiuni ar urma să fie finalizate în noiembrie, iar întregul DN 76 în 2018, dacă graficul licitaţiei şi al lucrărilor va fi respectat. „Pentru Vârfurile- Ioneşti nu există constructori, dar am găsit situaţii care m-au şocat” a precizat Cătălin Homor.
Mişcare de protest
Pe 8 iunie, localnicii cei mai afectaţi de pe urma şantierelor veşnice de pe DN 76, respectiv cei din Beiuş, Ştei şi Rieni sunt aşteptaţi la o amplă mişcare de protest. „Ne-au mâncat 10 ani din viaţa! Merită să «sacrificăm» după- amiaza de miercuri 8 iunie! Haideti cu toţii să le «mâncăm »şi noi, măcar o zi ! Acum e momentul, oameni buni! Acum! Sau să nu mai vorbim niciodată!”, sună mobilizarea la protest a celor care administrează pagina de socializare a DN 76.
Mişcarea de protest este programată să aibă loc între orele 16:30 şi 20:00. La Beiuş, oamenii şi-au dat întâlnire în piaţa fostei autogări, la Rieni în centru, iar la Ştei pe strada Lucian Blaga, la intersecţia dintre platforma TGIE şi DN 76.
Oamenii protestează pentru ca cei care pasează ca într-un joc de ping-pong responsabilitatea pentru această ruşine. Pentru a-i face să înţeleagă că DN 76 nu înseamnă doar trafic. Implicaţiile sunt mult mai mari. Vieţi omeneşti sunt în joc, expuse fiind la accidente, dar şi datorită faptului că salvările nu pot ajunge în timp util între Oradea şi Beiuş. Infrastructura e un factor de dezvoltare a unei regiuni pe termen lung, iar în funcţie de aceasta se contruiesc strategii de dezvoltare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!