Preşedintele-director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor, dr. Gheorghe Ionuţ, s-a înscris în Partidul Liberal Reformator (PLR), părăsind, astfel, PNL. Cum PLR face parte din majoritatea parlamentară, alături de PSD, dr. Ionuţ îşi asigură măcar pentru o vreme postul de la şefia CAS Bihor, unde fusese propulsat de liberali, pe vremea USL. „Deocamdată sunt în funcţie, asta este situaţia”, a reacţionat dr. Ionuţ când i s-a învederat acest aspect.
Întrebat de JB de ce a optat pentru liberalii lui Tăriceanu, dr. Ionuţ a răspuns astfel: „Prin fuziunea cu PDL, PNL a trădat principiul liberalismului. Am simţit că s-a schimbat totalmente doctrina liberală, s-a schimbat total statutul PNL. Am un sentiment ciudat, ca atunci când organul de la nivelul judeţului Bihor, înainte de ieşirea de la guvernare, votase să nu se iasă de la guvernare pentru ca apoi delegaţia noastră să votezepentru a ieşi de la guvernare. Cum te poţi simţi?”, a întrebat, la rându-i, dr. Ionuţ, fost consilier judeţean PNL.
Dr. Gheorghe Ionuţ afirmă că nu are o relaţie specială cu Octavian Bot, şeful filialei PLR Bihor. „Nu pot să zic că mă înţeleg cu Bot mai bine decât cu alţii. Am muncit cu Popa Cornel, cu Bolojan, pe când dl Bot a fost şi plecat (din partid, la PDL – n.r.). Tot respectul pt domnul Cornel Popa, pentru Ilie Bolojan şi Boeriu – corifei ai liberalismului în Bihor, mai ales ultimii doi, care au fost de la bun început. Dar eu am altfel de simţiri, acum”, spune dr. Ionuţ, precizând că în decizia sa nu a atârnat şi conflictul avut cu Dacian Foncea, consilier judeţean PNL, cel care l-a reclamat pe Ionuţ la CNAS pentru abuz în serviciu, susţine Foncea.
Tăriceanu, fan Bolojan
În altă ordine de idei, Octavian Bot îi invită pe toţi liberalii să adere la PLR. Inclusiv pe primarul Ilie Bolojan, faţă de care spune că nu are resentimente. Mai cu seamă că, prezent miercuri în Bihor, fostul premier Tăriceanu, azi şef al PLR, a vorbit în termeni laudativi vizavi de primarul Oradiei. Tăriceanu spunea că Bolojan şi-a îndeplinit atribuţiile „în mod exemplar” ca prefect şi apoi secretar general al Guvernului. Mai mult, fostul premier afirma că a avut chiar de învăţat de la Ilie Bolojan, amintind felul în care primarul de azi a revoluţionat serviciile de paşapoarte, cazier şi înmatriculări, mai întâi în Bihor şi mai apoi în toată ţara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!