Serviciul de Parcări este subordonat Administraţiei Imobiliare Oradea (AIO). Iar directorul AIO, Cristian Beltechi, consideră că sentinţa din 17 decembrie nu va afecta esenţial procedura locală de disciplinare în domeniul parcărilor şi staţionărilor
„Regulamentul va fi modificat pentru a nu mai fi interpretabil. În zonele de oprire interzisă nu se va mai bloca autovehicolul, ci va fi ridicat în prezenţa unui poliţist rutier. Chiar vineri, 8 februarie, am ridicat autoturisme parcate ilegal pe locurile rezervate Tribunalului, adică acolo unde a fost blocat autoturismul doamnei avocat care a câştigat procesul împotriva noastră. Noi recunoaştem că Regulamentul e modificabil şi perfectibil. Aceasta fiindcă pe fiecare stradă poate apărea o problematică aparte, la care se impun soluţii noi”, ne-a declarat Cristian Beltechi.
Alt HCL discutabil
Întrebat dacă e legal să ridici un vehicol dintr-o parcare semnalizată doar pentru că are amenzi neplătite, directorul Beltechi a amintit că există un HCL în acest sens.
„Pentru mai multe amenzi de parcare neplătite există o prevedere adoptată prin HCL care permite degajarea autovehicolului de pe spaţiul public ca o măsură de suspendare a dreptului de a folosi spaţiul public ca urmare a neachitării taxelor cuvenite. Oamenii reclamă, dar decât să li se instituie sechestru până la urmă preferă ridicarea. Un sechestru implică mai multe costuri care se răsfrâng asupra proprietarului. Oricum, în ultima perioadă ridicăm pentru cumul de amenzi neplătite doar vehicole cu numere roşii, provizorii, sau cu numere străine”, ne-a spus Beltechi. Pe de altă parte, avocata Florina Căpuş atenţionează că ridicarea unui bun personal nu se poate face decât în baza unei executări judecătoreşti.
La rândul său, Beltechi lasă să se înţeleagă că avocaţii ar „pune cele mai multe beţe-n roate” la Serviciul de Parcări. „Am pierdut un proces cu doamna avocat dar joi am câştigat un proces similar împotriva unui alt avocat orădean. Nu vreau să nominalizez, dar chiar pe strada Primăriei stă un alt avocat care decât să-şi ia un abonament de riveran preferă să se judece cu noi pe amenzi. Deja are peste o sută de amenzi iar procesele se tot amână”, ne-a relatat Beltechi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!