Printr-un comunicat, Prefectura a anunţat miercuri atacarea în contencios administrativ a patru Dispoziţii emise de către primarul Oradiei, pe data de 1 iulie a.c, prin care numea manageri interimari la spitalele din municipiu. Prin această acţiune, managerii sunt suspendaţi din funcţie. Conform prefectului Gavrila Ghilea, sarcinile managerilor suspendaţi vor fi preluate de către directorii medicali. Sunt suspendaţi managerul de la Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu – Laurean Pop, cel de la Neuropsihiatrie – Narcis Vâlceanu şi cel de la Maternitate – Gavril Grebenişan. Singurul manager numit de Bolojan care rămâne în funcţie e dr. Maria Groze, de la Pneumoftiziologie.
Conform Prefecturii, cei trei manageri suspendaţi nu respectă prevederile Legii 95/2006, privind reforma în domeniul sanitar, respectiv cele ale Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1113/ 12 august 2010, publicat pe 19 august în Monitorul Oficial – nu au absolvit cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar. „În plus, Gavrilă Grebenişan este cadrul universitar, dar nu în domeniul medical, ori articolul 178, aliniatul 2 dispune că managerul unui spital clinic trebuie să fie cadrul universitar sau medic primar, prin alternativa celor două domenii de activitate prevăzute în actul normativ subînţelegându-se faptul că managerul trebuie să fie cadru universitar în domeniul medical”, arată Cancelaria prefectului.
Sunt ceruţi alţii
În acţiunea de contencios administrativ formulată de Instituţia Prefectului se mai cere ca instanţa de judecată să oblige Primăria Oradea la emiterea unor acte administrative de numire a unor manageri interimari la cele trei unităţi spitaliceşti aflate în subordinea Consiliului Local Oradea, care să îndeplinească prevederile legale cu privire la condiţiile de studii ale managerilor spitalelor clinice.
„Precizăm faptul că până la data de 15 septembrie cei trei manageri interimari nu au făcut nici dovada că ar fi înscrişi şi că ar urma să frecventeze cursurile prevăzute de Ordinul ministrului sănătăţii, nr. 1113/ 12 august 2010”, mai ţine să precizeze Prefectura Bihor.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!