Finta Pál s-a născut în data de 23 ianuarie, 1922, într-o familie de agricultori, fiind cel de-al nouălea copil. Greutățile secolului anterior nu l-au ocolit, a servit în armată, pe front, lângă Turda un șrapnel i-a tăiat piciorul, iar el, ca să primească îngrijiri medicale, a călătorit cățărat pe un camion până la Cluj-Napoca, stând într-un picior pe tot parcursul drumului… dar a scăpat întreg. „A fost război cu adevărat – spune – toți prietenii mei au murit, niciunul nu s-a întors acasă. Dar eu sunt aici.” Războiul s-a sfârșit, iar din cauza bucatei de pământ, de 1 hectar, moștenit de la tatăl său, a fost forțat să intre în colectiv. A refuzat, iar pedeapsa a fost 4 ani de închisoare, din care a jumătate a executat-o. Când s-a întors acasă a fost nevoit să pornească de la zero. Supraviețuirea a fost asigurată de oile pe care le ținea, dar pentru a înainta, a călătorit cu turma de nenumărate ori din Salonta la Oradea, pe jos, noaptea, ca oile să ajungă pe dimineață la cumpărător. Anii, deceniile au trecut, iar oile i-au oferit posibilitatea de a-și crește copiii, de a-i da la școală pe toți trei, de a-și cumpăra casă și de a trăi cinstit. În această perioadă locuiește la ferma pe care au cumpărat-o încă părinții lui. Nu mai ține decât 120 de oi, deoarece, după cum spune, nu se mai poate apleca la miei ca și mai demult.
[eadvert]
Răspunsul la întrebarea noastră (Care este secretul vieții lungi?) a venit instant: liniștea sufletească! Viața liniștită. Poate tocmai de aceea îi place să locuiască aproape de oraș (la doar 30 de minute de mers pe jos) și totuși departe de gălăgia și traficul aglomerat. Iar mesajul lui pentru generațiile din ziua de azi este: onoarea este cea mai importantă, să nu renunțați niciodată la ea. Nici în confruntările de zi cu zi, nici în situațiile foarte dificile, sau nedrepte, nici dacă pare că totul se va pierde.
În numele orașului, primarul Török László l-a felicitat pe Finta Pál cu ocazia împlinirii a 100 de ani, urându-i multă sănătate în continuare celui mai în vârstă cetățean al municipiului Salonta.
Trimite articolul
XLa mulți ani, domnule Finta. Ați reușit să găsiți calea cea mai bună pentru dumneavoastră.
Aveți mare dreptate. Liniștea sufletească este esențială pentru echilibrul interior și exterior, numai că în prezent aceasta este din ce în ce mai greu de găsit.
Multă sănătate.