Cum se face că în acest oraş sunt cei mai mulţi oameni care au puterea să îşi transforme propria dramă ori tragedie în linişte sufletească, prin oferirea celui mai de preţ dar: viaţă pentru mulţi oameni necunoscuţi.
Credinţa
Secretul familiilor îndoliate din Bihor care acceptă prelevarea de organe pentru rudele lor în moarte cerebrală este legat de credinţa în divinitate care le dă putere să spună DA, speranţă că ruda lor decedată trăieşte prin alţi oameni salvaţi şi linişte, că au făcut cel mai mare gest sublim arătându-şi iubirea necondiţionată faţă de semeni necunoscuţi cărora le oferă viaţă.
Iar secretul coordonatorului judeţean pe probleme de transplant din Bihor, dr. Carmen Pantiş, este legat, dincolo de vaste cunoştinţe medicale de ultimă oră, tot de credinţă. În mod sigur la cursurile efectuate, doctoriţa a învăţat noţiuni şi de psihologie şi de abordare a aparţinătorilor, la fel ca alţi colegi din ţară şi din străinătate. Ce o diferenţiază însă este harul divin ce se suprapune peste cunoştinţele ei şi o ajută în munca de zi şi noapte, la spital. În dialogul cu familiile ce vor fi îndoliate, din vocea, tonul, cuvintele, privirea, din toată fiinţa doctoriţei răzbate credinţă şi speranţă. Şi aparţinătorii văd şi simt că nu e minciună, că nu e nimic necurat, că totul este decent şi în numele vieţii şi al ajutorării necondiţionate a semenilor necunoscuţi aflaţi şi ei în suferinţă, dar care au şanse la viaţă doar prin transplant, dacă găsesc donatori.
Se gândeşte tot la ei
Şi acum, la cumpăna dintre ani, când toţi românii se gândesc la ei şi la familiile lor, gândurile doctoriţei se îndreaptă tot către familiile îndoliate:„La sfirsit de an, le multumesc tuturor pentru gestul, actul şi demersul lor – de nepreţuit!”.
Doctoriţa îşi motivează gândurile de mulţumire în numele românilor salvaţi prin transplant graţie familiilor îndoliate din Bihor care au acceptat prelevarea de organe de la rudele lor în moarte cerebrală: „În ciuda durerii şi frustrării contextuale, în ciuda bulversării produse de o asemenea ipostază, prin pierderea grea suferită, a unor persoane foarte apropiate – familiile îndoliate au dat dovadă de capacitatea de a privi dincolo de realitatea dură imediată pentru ca, într-o străfulgerare de credinţă şi iubire faţă de un alt seamăn (aflat la rândul lui, în mare nevoie) să producă cel mai mare gest uman. Într-o lume în care suferința e la tot pasul, gestul familiilor îndoliate a avut şi are o importanţă covârşitoare”.
Putere divină
Medicul orădean îşi regăseşte puterea citind nu doar cărţi de specialitate ci şi de spiritualitate, regăsind valoarea umană de-a lungul istoriei şi confirmându-şi continuu importanţa credinţei şi a dăruirii de sine. „William Barclay a spus: Suferinţa nu înseamnă doar capacitatea de a face față dificultăților ci și puterea de-a le transforma în glorie!”, spune doctoriţa gândindu-se la aparţinătorii pacienţilor în moarte cerebrală.
Doctoriţa consideră: „Ca medici ducem permanent o luptă activă pro-viaţă. Dar, dincolo de scutul după care ne ascundem de obicei, dincolo de rutina de zi cu zi, realitatea condiţiei umane ne reaminteşte că suntem vulnerabili, că suntem muritori; avem morgă la spitale şi secţii de reanimare şi peste tot, la sate şi la oraşe, cimitire; moartea este etapa finală a suferinţei unui bolnav în fază terminală, dar şi în cele din urmă, a oricărui om. Dar ceea ce facem noi pe pământ joacă un rol semnificativ în marele „dans” – care într-o zi va vindeca, un univers fracturat”, spune medicul, dând citate din cărţile citite.
Doctoriţa apreciază că providenţa se manifestă chiar şi în aspecte foarte minore ale vieţii: „Oamenii văd de obicei providenţa în lucrurile mari. Când un vulcan erupe, când un ţunami mătură zeci de mii de vieţi, când un cutremur pune la pământ o cetate întreagă, atunci oamenii se uită dincolo de aceste evenimente şi unii dintre ei Îl văd pe Dumnezeu. Dar aceia care au ochii deschişi Îl urmăresc pe Dumnezeu în fiecare zi în detaliile vieţii, Îl regăsesc acolo şi se bucură de El. Este un exerciţiu spiritual extraordinar. Noi trecem uneori prin “gropi”, prin lanţuri, prin greutăţi, suntem învinuiţi pe nedrept, dar în toate aceste lucruri Dumnezeu este cu noi. Ne trece prin atâtea evenimente năucitoare şi noi credem că Dumnezeu ne-a părăsit. Nu, nu e aşa!
Apare însă liberul arbitru şi oamenii sunt liberi să-L ignore sau chiar să se împotrivească”. Doctoriţa spune că cercetătorii moderni au ajuns la concluzia că bolile sociale pot fi înţelese din interacţiunea defectuoasă a celor trei factori care ne determină personalitatea: ereditatea primită de la părinţi, educaţia datorată condiţiilor de mediu în care am trăit şi exercitarea voinţei proprii în multitudinea de variante care ne-au fost aşezate în faţă: „Factorii determinanţi care ne-au influenţat dinăuntru şi dinafară au fost foarte puternici, dar nu mai puternici decât factorul de voinţă proprie liberă cu care am fost înzestraţi.
Libertatea este un torent puternic şi bogat: dacă-l laşi să curgă de capul lui, va inunda câmpia şi va distruge culturile din straturile pregătite pentru cultură. Dacă-l dirijezi însă pe şanţuri şi trasee anterior pregătite, torentul se împarte în şuvoaie mai mici care fertilizează câmpia, udă straturile şi face să crească, să înflorească şi să rodească noua recoltă din toamnă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!