Sebastian Secosan este acuzat ca a pretins si primit 1400 de euro, in cinci transe, de la I.F., care este asociat alaturi de fratele sau in conducerea unui magazin de etnobotanice.
Banii au fost primiti de Secosan in perioada iulie 2010 – februarie 2011 pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale severe ori alte măsuri legale faţă de acesta, cu ocazia efectuării unor acţiuni de control pe linia protecţiei consumatorilor la punctul de lucru.
“Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 20 de zile începând cu data de 10.02.2011 şi până la data de1.03.2011, fiind respinsă solicitarea formulată de acesta referitoare la cercetarea în stare de libertate cu obligarea de a nu părăsi localitatea” a declarat pentru Bihor Online purtatorul de cuvant jud. Cristian Monenci.
Secoşan: taxă de protecţie pentru etnobotanice
Sebastian Secosan reţinut de DNA
Citiți principiile noastre de moderare aici!