,,Aceste planete sunt cele situate între Pământ şi Soare. Evenimentul are loc în contextul în care pe 6 iunie va avea loc tranzitul planetei Venus peste discul solar, fenomen deosebit de spectaculos. Din păcate, acesta va avea loc în jurul orei 04.30 dimineaţa’’, a explicat Marius Deaconu, coordonatorul Astroclubului ,,Meridian Zero’’.
Parcticipanţilor le vor fi prezentate unele noţiuni despre cele două planete, după care se va trece la observarea cerului – în cazul în care va fi senin.
,,Cei interesaţi de fenomen sunt rugaţi să ne comunice acest lucru pentru a fi informaţi despre locul şi ora întâlnirii. Acest fenomen nu merită ratat întrucât este probabil ultimul pe care îl vom mai prinde în viaţă. Chiar dacă ultimul tranzit a lui Venus a avut loc în 2004, următorul va avea loc abia pe 11 decembrie 2117 aşa că nu trebuie ratat!’’, susţine Marius Deaconu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!