Primele semne au apărut în 2017, atunci când presa vorbea despre intenţia magnaţilor bihoreni de a renunţa la 11 dintre cele 12 hoteluri aflate pe Litoral, în staţiunile Mamaia, Olimp şi Neptun. Apoi, în spaţiul public a fost prezentată tentativa eşuată a ANAF de a obţine 37 de milioane de euro în urma vânzării hotelurilor Prahova, Craiova şi Poieniţa. Imediat s-a făcut publică ştirea că frații Micula au ieșit din acționariatul companiei hoteliere Turism Felix, care operează 5 hoteluri din Băile Felix – Internațional, Termal, Nufărul, Poienița și Mureș – şi că vând Hotelul Crişana, achiziţionat de la Consiliul Judeţean Bihor la finele anilor 90. Chiar dacă pe piaţă se dădea ca certă tranzacţia Hotelului Crişana, Viorel Micula a dezminţit pentru JB că aceasta ar fi avut loc.
În ceea ce priveşte vânzarea unei porţiuni din Autogara Ştei, Viorel Micula a spus că „este o colaborare frumoasă pentru Ştei”. În acelaşi timp, spaţii fără utilitate din Oradea care aparţin celor doi fraţi sunt scoase la vânzare. Una dintre explicaţiile faptului că magnaţii bihoreni vând din proprietăţi ar putea avea ca şi cauză o situaţie reclamată de-a lungul timpului de Ioan Micula: „Nu am lucrat niciodată cu bani publici. Mai mult, firmele noastre au fost în zone defavorizate şi ne-au fost retrase facilităţile. Suntem cei mai dezavantajaţi de toate partidele politice care au fost la conducere. Ne-am făcut singuri drumuri, linii ferate, linii de înaltă tensiune”.
În loc de 20 de locuri de parcare, la Autogara din Ştei vor mai fi doar patru. Apariţia primului supermarket în Ştei suscită nenumărate propuneri, reproşuri, comentarii şi sesizări la adresa Primăriei Orașului Ștei, apărute în scris la secretariat, în media sau pe reţelele de socializare. Investiţiile din zona Autogării Ştei are tabere pro şi contra.
„Această unitate de servicii a aparţinut până de curând firmei de transport SC Omnitrans. Din ceea ce cunosc eu, fiind o afacere între două firme private, negocierile celor de la Penny cu proprietarii Omnitrans s-au întins pe perioada a trei ani. În cele din urmă, proprietarii Omnitrans au vândut, iar acolo va apărea un magazin Penny. Sunt oameni care au cerut un astfel de magazin în Ştei – Penny fiind primul – deoarece localnicii noştri spuneau că trebuie să meargă pentru aprovizionare la Beiuş”, spune primarul Iulian Balaj.
Probleme de urbanism
Şeful Primăriei Ştei spune că investiţia Penny va fi de un milion de euro, investiţie de pe urma căreia bugetul local va încasa şi taxe, şi impozite. Primarul spune că a rezolvat şi o problemă urbanistică. „Acolo era un dezastru. Şi problemele invocate de cetăţeni se refereau la faptul că întreţinerea suprafeţelor de rulare din incinta acestei autogări era necorespunzătoare. În sezonul cald, căile de rulare erau o sursă de poluare cu praf pentru întregul areal, iar în sezonul ploios era o întindere de bălţi”, explică primarul de ce tranzacţia ar putea schimba aspectul dezolant al locului. Iulian Balaj a subliniat că nefiind proprietatea oraşului, Primăria nu avea posibilitatea de a face investiţii pentru reabilitare, deoarece cheltuielile nu erau legale.
„După lungi tratative, SC Omnitrans a vândut o mare parte din această autogară unui agent economic interesat să construiască un magazin Penny, păstrând însă fosta clădire şi o suprafață de teren alăturat. Pe acest teren, SC Omnitrans va construi un peron de dimensiuni mult mai mici, adaptat la necesitățile de transport actuale”. Primarul spune că o altă problemă de urbanism rezolvată în urma acestei tranzacţii e construcţia unei străzi cu sens unic de către investitorii în supermarket.
„Noul magazin va avea şi o parcare în faţă, cu 50 de locuri, în care accesul şi ieşirea se va face din strada Andrei Mureşanu, iar cota construcţiei parcării şi intrării în magazin va fi cea a acestei străzi. Parcarea va fi delimitată de două taluzuri laterale înspre clădirea autogării şi înspre magazinele din proximitatea autogării. Prin faţa acestor magazine se va construi o stradă cu sens unic, pentru a asigura accesul la magazine şi posibilitatea de aprovizionare a lor. Toate cheltuielile de amenajare legate de acest proiect vor fi suportate de agentul economic ce va deţine noul magazin Penny. Primăria Orașului Ştei a facut toate diligenţele ca acest proiect să se poată realiza, ajutând şi la obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor de construire”, spune primarul Şteiului.
În ceea ce priveşte ipoteza că noul supermarket ar putea fi o ameninţare pentru piaţa aflată în imediata apropiere, cât şi pentru producătorii care vând aici, Iulian Balaj spune că „economia de piaţă va regla evoluţia”. Primăria Ştei intenţionează să facă investiţii în piaţă, până acum procedându-se la asfaltare. Investiţiile nu pot fi derulate deoarece există un litigiu, un localnic revendicând o bucată de teren din zona pieţei.
„Noua investiţie va schimba total aspectul urbanistic al acestei zone, va înlătura disconfortul şi poluarea din zonă, va crea câteva zeci de locuri de muncă, va oferi cetăţenilor oraşului o nouă sursă pentru aprovizionare, va aduce venituri anual bugetului local şi va oferi 50 de locuri de parcare într-o zonă destul de aglomerată”, a concluzionat primarul Şteiului.
Scandal politic
Omnitrans, firma de transport care face parte din holdingul fraţilor Micula, şi-a început activitatea la finele anului 1992. În 2014 avea 63 de angajaţi, un capital subscris de 575.210 RON, o cifră de afaceri de 4.249.595 RON şi un profit înregistrat la 31.12. 2014 de 326.245 RON. Firma asigura transport de persoane pe toate rutele din zonă. Nu e singura autogară cumpărată de cei doi magnați. Aceştia au achiziţionat şi Autogara din Beiuş. Din nefericire, ambele clădiri sunt aşa cum le-au surprins Revoluţia, plus o patină a timpului de peste 25 de ani.
Firma Omnitrans s-a aflat în urmă cu peste un deceniu în centrul unui scandal care a provocat plecarea unui lot de liberali din PNL Bihor şi formarea filialei locale a PLD, formaţiunea lui Theodor Stolojan. Printre cei care au părăsit atunci partidul se afla şi directorul de atunci al Registrului Auto Român Bihor, Gavrilă Grebenişan, care reclama faptul că asupra sa s-au făcut presiuni pentru ca autobuzele Omnitrans să fie declarate ca fiind în stare perfectă din punct de vedere tehnic, fără a fi verificate şi fără să ajungă pe bancurile de testare, ba chiar i s-a cerut să sancţioneze firmele care fac concurenţă societăţii Omnitrans. Rutele de pe care urma să fie slăbită concurenţa erau – susţinea Grebenişan – Beiuş, Roşia, Pomezeu, Dobreşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!