Constructorul a început turnarea stratului de binder, circulația pe porțiunea respectivă desfăşurându-se pe partea stângă, pe câte o bandă pe sens.
[eadvert]
Premergător acestor lucrări, s-a așternut un strat de geotextil, iar la final se va turna stratul de uzură. Potrivit constructorului, lucrările se vor executa alternativ pe un sens și ulterior pe celălalt sens de circulaţie și nu vor depăși mai mult de jumătate din lăţimea drumului.
Pentru executarea lucrărilor va fi necesară închiderea totală a circulației, după cum urmează:
– În etapa 1 se închid cele două benzi de circulație pe sensul de ieșire din Oradea, pe direcția B-dul Cantemir spre str. Nufărului, traficul rutier urmând să se desfășoare pe cele două benzi pe sensul de intrare în Oradea, pe direcția str. Nufărului spre B-dul Cantemir, pe câte o bandă de circulație.
– În etapa a 2-a se vor închide cele două benzi de circulație pe sensul de intrare în Oradea, pe direcția str. Nufărului spre B-dul Cantemir, iar traficul se va desfășura pe cele două benzi de circulație pe sensul de ieșire din Oradea, pe direcția B-dul Cantemir spre str. Nufărului, pe câte o bandă de circulație pe sens.
Străzile care urmează să fie ănchise complet circulației:
- 23 august – închidere Tronson 1 – închidere totală a circulației rutiere pe str. Grigore Moisil;
- 24 august – închidere Tronson 2 – circulația va fi închisă pe str. Morii;
- 25 august – închidere Tronson 3 – circulația va fi închisă pe str. Ciheiului (partea dreaptă proiect);
- 26 august – închidere Tronson 4 – circulația va fi închisă pe str. Ciheiului (partea strângă proiect);
- 29 august – închidere totală a circulației pe str. Ciheiului – str. Nufărului;
- 30 august – închidere totală a circulației pe str. Constantin Noica – str. Nufărului;
- 31 august – închidere totală a circulației pe str. Grigore Moisil – str. Nufărului;
- 1 septembrie – închidere totală a circulației pe str. Morii – str. Nufărului.
Lucrările de reabilitare a coridorului Nufărul – Cantemir au început anul trecut dinspre sediul Direcției Agricole (str. Arieșului), avansând către ieșirea din oraș.
În cadrul proiectului se montează stâlpi inteligenți, astfel tramvaiul va avea acces liber, neîngreunat de circulație și își va putea crește viteza cu până la 30 km/h. Se modernizează peste doi kilometri și jumătate de drum şi peste 6 kilometri de trotuar. În plus, vor fi amenajați peste 2 kilometri de piste pentru biciclişti şi 48 de mii de metri pătraţi de spaţiu verde.
Trimite articolul
XDa sa fim sinceri…cine naiba inventat un stalp aproape in mijlocul intersectiei de la McDonalds..cum sa faci asa ceva ca si inginer?din 2 benzi se face una ..ori a fost beat ori e Dorel de vina …N-ai cum tata,n-ai cum.o fie coada pana dupa statia de alimentare petrom
-
În România au rămas inginerii și proiectanții cei mai slabi. Deja de 3 sau 4 luni nu merg semafoarele la intersecția din Nufărul, și nici trecere de pietoni nu există. Așa ne dăm seama ce catastrofă e cel care a proiectat totul. Cu siguranță prin toamnă sau în primăvară anul viitor, se va sparge din nou totul din cauză că ceva să va dărâma, pe modelul dealul Ciuperca.
Sau să vedeți cum arată noua alee din cuburi de piatră în părculețul de lângă McDonalds Nufărul: parcă acele cuburi sunt aruncate cu furca, între ele fiind spații de intră piciorul. Și mai mult, sunt deranjante pentru ochi !Incompetență totală !