Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de utilităţi publice (ANRSC), orădeanul Mircea Matei, a avizat marti majorarea tarifelor locale de transport şi distribuţie a energiei termice, pentru operatorul SC Electrocentrale Oradea SA.„Conform Avizului ANRSC nr. 1021676 din 7 februarie, au fost majorate tarifele pentru transportul şi distribuţia energiei termice cu 15,57 lei urmând ca preţul local al enegiei termice să crească de la 246,12 lei/gigacalorie la 261,69 lei/gigacalorie”, a informat municipalitatea. Ca urmare, executivul local analizează modalitatea prin care va fi suportată această creştere.
„Se poate majora subvenţia de la bugetul local, sau se poate majora preţul de facturare la populaţie, sau o combinaţie între cele două”, mai transmite Biroul de Presă al Primăriei. Decizia edililor va fi supusă aprobării Consiliului Local Oradea, într-o şedinţă viitoare. Preţul actual de facturare către populaţie al energiei termice furnizate de CET este de 179,01 lei/gigacalorie.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!