Începând cu 1 iulie 2022 vom circula mai scump cu trenurile CFR Călători. De la această dată, tarifele pentru bilete cresc cu 20%. Majorarea se face după 9 ani în care nu s-a operat nici o modificare de preț.
„Vorbim de prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condițiile în care prețurile la carburanți și energie electrică au crescut constant.
Demersul aparține conducerii CFR Călători care își asumă această solicitare necesară pentru investiții și pentru mentenanță. Suntem conștienți de necesitatea unor investiții continue în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanțărilor prin PNRR”, a scris Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor pe pagina sa de Facebook.
Astfel, după 1 iulie 2022, vom plăti pentru o călătorie Oradea – București la clasa a II-a, 133,08 lei. Un bilet la clasa I va costa 200,52 de lei, unul la vagon cușetă de șase paturi se va vinde cu 176,40 de lei de lei, iar unul la cușetă de patru paturi – 194,40 de lei. La vagon de dormit de două paturi tariful va fi de 291,84 de lei, iar la vagon de dormit single – 387,84 de lei.
Trenuri noi
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat vineri, 25 martie 2022, un contract pentru achiziția a 20 rame electrice de lung parcurs și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani. Valoarea contractului de bază este de aproximativ 263 milioane de euro, fără TVA.
[eadvert]
Potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, comanda inițială poate fi suplimentată cu alte 17 trenuri la care se adaugă o perioadă de mentenanță de 30 de ani. În acest caz valoarea contractului poate ajunge la aproximativ 748 milioane euro, fără TVA. Fiecare tren va avea în componență șase vagoane care vor asigura 351 locuri pe scaune.
Trenurile, care vor putea circula cu o viteză de 160 km/h, vor fi dotate cu:-zonă pentru călători cu dizabilități; zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat; zonă de bar sau bistro; sisteme de climatizare; conexiune wi-fi. Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile și din bugetul de stat, iar primul tren va putea intra în circulație la finalul anului 2023.
Pachetul complet de 37 de rame poate fi livrat până la finalul anului 2024.
Noile trenuri vor asigura conexiunea dintre București și Arad, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Suceava, Craiova, Târgu Jiu, Galați și Constanța.
Trimite articolul
XCa se scumpesc biletele, nu e rau, nespalatii si cei care asculta manele la telefon, sa foloseasca alte mijloace de transport (sau vor circula cu nasul), vagoane mai noi – ok, nu a avut timp jegul sa intre in tapiterie si in bai – sa vedem cat o sa tina. Viteza insa cand se va imbunatati? Nu poti sa mergi de la Oradea la Mangalia si sa faci – daca nu sunt intarzieri cu 4-5 ore mai mult decat inainte de ’89.
-
Ce ai cu ascultătorii de manele? rastist ce ești! Fiecare persoans asculta ce vrea și ce ii place! Nu ce vrei tu! Dacă vrea stau cu geamul jos în masina mea și ascult manele pana leșin. La fel și pe tren!
Nu ma deranjează, atâta timp cât trenul nu pute. Trogloditii și nespălații pot sa ia busul. Un pic de elitism ar prinde bine țării asteia socialiste.
Poate imi spuneti si mie de ce nu-mi sunt publicate posturile ? N-am injurat, folosesc un vocabular condescendent si nu sunt vreun “putinist”.
-
Sunteți SUSPECT de bine crescut.
-
:)))))))))))))))
-