Pe data de 19 ianuarie 2016 a fost publicat un proiect de modificare a Legii 348/2003. Printre schimbările prevăzute pentru înființarea plantațiilor pomicole se numără ca plantaţiile de pomi cu suprafaţă mai mare de 0,5 ha şi cele de arbuşti fructiferi de peste 0,2 ha, se înfiinţează în baza autorizaţiei de plantare eliberate de direcțiile pentru agricultură județene.
Pentru plantaţiile pomicole cu suprafaţa mai mare de 2 ha şi pentru plantaţiile de arbuşti fructiferi şi căpşuni cu suprafaţa mai mare de 0,5 ha autorizaţia de plantare se eliberează în baza unui proiect avizat de Consiliul Ştiinţific al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti Mărăcineni, din care să facă parte specialiști ai staţiunilor pomicole zonale, specializate pe grupe de specii, aflate subordonarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești” și în coordonarea ştiinţifică a ICDP – Pitești Mărăcineni şi unităţile de cercetare-dezvoltare din domeniul pomiculturii preluate de instituţiile de învăţământ de stat şi menţionate în Anexa 4 din Legea 45/2009.
Plantațiile de pomi, arbuşti fructiferi și căpșun înființate cu sprijin FEADR, indiferent de suprafață, se realizează în baza unui proiect elaborat și avizat după aceeași procedură.
Documente
Eliberarea autorizaţiilor de plantare se face în baza solicitărilor adresate de beneficiari direcțiilor agricole, care trebuie să fie însoțite de cererea de eliberare a autorizaţiei de plantare, dovada utilizării terenului – copie de pe dovada proprietăţii sau contract de arendă, de comodat, de închiriere sau orice altă formă de cedare a dreptului de folosinţă asupra terenului. Pentru plantaţiile pomicole mai mari de 2 ha solicitanții voe depune și un exemplar original al proiectului de înfiinţare a plantaţiei.
La înființarea plantațiilor pomicole pe terenuri ocupate de pajiști permanente, ce constituie obiective de investiții realizate din fonduri europene, conform art. II lit. d) din Legea 86/2014 pentru aprobarea OUG 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente, direcțiile agricole vor emite solicitanților avize de principiu privind îndeplinirea cerințelor pentru eliberarea autorizațiilor de plantare.
În aceste cazuri, pentru a primi autorizația de plantare, pe lângă documentele deja menționate, fermierul trebuie să depună și un document justificativ privind finanțarea din fonduri europene a plantației pomicole, eliberat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, precum și un document privind aprobarea schimbării categoriei de folosință din pajiști permanente în livezi.
Procedura privind eliberarea avizului de principiu și a documentului justificativ privind finanțarea din fonduri europene a plantației respective vor fi aprobate prin ordin al ministrului Agriculturii.
Proiectul de OUG elaborat de MADR stabilește și durata până la intrarea pe rod a speciilor pomicole, în funcție de sistemul de cultură și de specie, precum și durata normată de funcționare a plantațiilor de pomi fructiferi, arbuști și căpșun pentru plantații în sistem clasic, intensiv și superintensiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!