După o sincopă în programul de reabilitare termică a blocurilor, Executivul local a reluat demersurile pentru reluarea activităţii. Astfel, în cadrul şedinţei din 30 martie, consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea termică a 48 de blocuri de locuinţe. Atâtea au mai rămas, acum, din cele 75 de asociaţii înscrise iniţial în program.
Necesitatea şi oportunitatea realizării obiectivului de investiţie au fost justificate în cadrul documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie actualizată, evaluându-se mai multe criterii: vechimea blocului, necesitatea luării de măsuri urgente pentru reducerea subvenţiilor şi a ajutoarelor acordate, necesitatea reducerii poluării de orice natură, necesitatea creşterii confortului termic în blocul de locuinţe şi oportunitatea îmbunătăţirii aspectului urbanistic al oraşului.
„Noi am revizuit studiile de fezabilitate deoarece s-au schimbat normele, anumite condiţii de alocare. Astfel, din cele 75 de asociaţii care erau înscrise în proiect au rămas 48. Nu toate au acceptat noile condiţii, deoarece sunt şi nişte costuri suplimentare datorită izolării inclusiv a subsolului, a schimbării anumitor utilităţi interioare. Eu doresc să le mulţumesc celor 48 de asociaţii care au rămas în proiect, astfel că avem un prim pachet pe care urmează să-l depunem imediat ce axa de finanţare reabilitare blocuri va fi operaţională. E un proiect important, pentru că schimbă atât imaginea blocurilor, dar în măsură şi mai mare contribuie la reducerea facturilor de încălzire”, a declarat primarul Ilie Bolojan.
În anii anteriori, prin fonduri guvernamentale au fost reabilitate în Oradea 39 de blocuri, iar prin fonduri europene alte 45.
În vederea asigurării cadrului legal privind reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe din fonduri ale Uniunii Europene, coroborat cu strategia naţională pentru blocurile de locuinţe cuprinse în Programul naţional, în prima etapă este necesară aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţie.
Izolare termică
Blocurile pentru care consilierii locali au aprobat revizuirea indicatorilor şi includerea în proiectul cu finanţare internaţională:
Q1/II – Sovata nr. 48
R 119 – Meşteşugarilor nr. 71
X220 – Lăpuşului nr. 46
PB 127 – Meşteşugarilor 77
X 219 – Lăpuşului nr. 46
X 21 – Morii nr. 17
PB 138 – Salcâmilor nr. 13/B
PB 146 – Salcâmilor nr. 11
PB 147 – Salcâmilor nr. 11
P 63 – Cazaban nr. 3
AN 124 – Meşteşugarilor nr. 73
G 6 – Aleea Rogerius nr. 1
X 23 – Morii nr. 17/B
PB 20 – Leonardo da Vinci nr. 6
PB 81 – Locomotivei
Z 15 – Cazaban nr. 49 B
AN 7 – Cazaban nr. 80
PB 14 – Bumbacului nr. 18/A
PB 19 – Leonardo da Vinci nr. 4
C 4 – Sovata nr. 56
6/A – Piața Bucureşti
PC 82 – Locomotivei nr. 5
PB 74 – Locomotivei nr. 4
PC 139 – Salcâmilor nr. 13/C
PB 137 – Salcâmilor nr. 13/A
PB 136 – Salcâmilor nr. 9
PB 135 – Salcâmilor nr. 9
PB 117 – Meşteşugarilor nr. 71
PB 134 – Meşteşugarilor nr. 75
PB 133 – Meşteşugarilor nr. 75
PB 132 – Meşteşugarilor nr. 75
PB 131 – Salcâmilor nr. 7
PB 130 – Salcâmilor nr. 7
PC 129 – Meşteşugarilor nr. 77
PC 128 – Meşteşugarilor nr. 77
PB 126 – Meşteşugarilor nr. 77
AN 123 – Meşteşugarilor nr. 73/B
PB 118 – Meşteşugarilor nr. 71
Bloc – Constantin Brâncoveanu nr. 5A
M7 – General Magheru nr. 7
AN 120 – Meşteşugarilor nr. 71
AN 121 – Meşteşugarilor nr. 71
AN 122 – Meşteşugarilor nr. 73/C
AN 4 – Morii nr. 6
PB 141 – Salcâmilor nr. 15/B
PB 142 – Salcâmilor nr. 15/C
PB 140 – Salcâmilor nr. 15/A
Citiți principiile noastre de moderare aici!