Recomandările sunt valabile începând de vineri, 15 mai.
I. Accesul credincioşilor în lăcașurile de cult
1. Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi spovedanie, vor respecta distanţa de 2 m, așteptând pe un singur rând. Distanța de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.
2. Se recomandă vârstnicilor, persoanelor cu probleme majore de sănătate şi persoanelor din grupele cu risc sporit să rămână acasă în timpul săvârşirii slujbelor publice. Aceste persoane sunt rugate să meargă la biserică înainte sau după slujbele liturgice săvârșite în aer liber, pentru a se ruga individual, spovedi şi împărtăși, în lăcașul de cult, după un orar stabilit în prealabil de comun acord cu preotul paroh.
3. Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au intrat în contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi împărtășirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.
4. De asemenea, nu se permite accesul în lăcașul de cult a persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
5. Ordinea, disciplina, igiena și respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajaţi sau voluntari desemnați ai bisericii respective.
6. La Liturghie şi la celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, săvârșite în aer liber, lângă lăcașul de cult, pot participa şi credincioşii mireni.
7. La slujbele săvârşite în afara lăcașurilor de cult, distanța între credincioși va fi de 2 m în orice direcție.
8. Folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.
9. Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii. Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.
10. Spovedania credincioșilor și citirea unor rugăciuni pentru aceștia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul, cât și credinciosul care se spovedește vor utiliza mască de protecție și vor menține distanța fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorității bisericilor și caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul și penitentul. Dezlegarea oferită de preot se pronunță de la distanță, fără atingerea penitentului.
11. Botezul şi Cununia se vor săvârși în lăcașul de cult cu un număr de maximum 16 participanţi (slujitorii bisericeşti, credincioșii, părinţii acestora şi naşii). Aceştia vor respecta în biserică distanţa de 2 m. Nu se va săvârşi Taina Botezului pentru mai mulţi copii odată. După fiecare Botez, cristelniţa se va goli de apă şi se va dezinfecta. La Cununie, paharul comun („paharul mântuirii”) se va oferi doar mirelui şi miresei (conform rânduielii Slujbei Sfintei Cununii).
12. Slujba de înmormântare va fi săvârşită în biserică (număr de maximum 16 persoane) sau în aer liber, respectându-se toate normele sanitare, distanţă de 2 m şi alte prevederi legale în vigoare.
13. Credincioşii ortodocși români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Liturghia şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile TRINITAS TV şi Radio TRINITAS ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.
14. Cei bolnavi aflaţi la domiciliu sau în spitale pot primi împărtăşania pentru bolnavi cu respectarea strictă a regulilor sanitare, potrivit îndrumărilor speciale pentru aceste cazuri.
II. Folosirea spațiului liturgic
15. La intrare şi ieșire să nu fie necesară atingerea/prinderea mânerului. Acolo unde este posibil, ușa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieșire, pentru a se evita intersectarea credincioșilor.
16. La intervale de patru ore, potrivit dispozițiilor autorităților, lăcașul de cult urmează a fi bine aerisit.
17. La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluții de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.
18. În perioada de pandemie, se va evita atingerea sau sărutarea icoanelor şi a moaştelor, precum şi a mâinii slujitorilor Sfântului Altar, însă se vor putea face închinăciuni însoțite de semnul crucii, iar respectul pentru ierarh şi preot se va arăta printr-un gest de înclinare a capului.
19. Până la normalizarea situației, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia.
20. La pangarul bisericii va sta o singură persoană care va purta mască de protecţie şi mănuşi. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică. Ca măsură de siguranţă (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.
21. Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanței.
III. Desfășurarea slujbelor, reguli pentru săvârşirea Sfintei Liturghii
22. Numărul slujitorilor din Altar trebuie să fie relativ mic (de pildă, un ierarh, doi preoți, doi diaconi și doi paracliseri), pentru a se putea păstra o anumită distanță de 2 m între ei.
23. Cântarea liturgică se realizează de către maximum 3 cântăreți la parohii și 6 cântăreți la catedrale, care vor păstra între ei distanța fizică sanitară.
24. Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăți înainte și după terminarea slujbelor, iar stranele și pardoseala vor fi de asemenea curăţite.
25. Pentru Biserica Ortodoxă Universală, nu există obiecte sacre (sfinţite) de unică folosinţă, ci de folosinţă perpetuă (Potir, disc, steluţă şi linguriţă), obiecte care se curăţă înainte de folosire şi după folosirea acestora. În practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriței comune, la împărtășirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox.
26. Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română nu poate accepta, nici în vreme de pandemie, utilizarea potirului şi linguriței de unică folosință pentru împărtășirea comună a credincioşilor în timpul Liturghiei. În acest sens, cu aprobarea majorității membrilor Sfântului Sinod, consultați în scris în data de 11 mai 2020, modalitatea de împărtășire comună a credincioşilor în timpul Liturghiei, în vreme de pandemie, va fi hotărâtă după data de 1 iunie 2020, în consens cu celelalte Biserici Ortodoxe.
IV. Accesul în cimitire
27. În cimitire, credincioşii trebuie să respecte regulile de distanță de 2 m între persoane, cu excepția membrilor unei familii sau cei care trăiesc împreună în aceeași locuinţă.
28. Activitatea social-filantropică sau caritabilă a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecție stabilite de autorităţi.
Trimite articolul
X“ În practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriței comune, la împărtășirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox”
Deci e OK sa bage toti in gura aceeasi lingura, dar trebuie stat la 2m distanta. Unde e logica?!
-
Eu nu-i inteleg pe cei care nu se impartasesc e problema au cu cei ce se impartasesc. Nu inteleg de ce cei care nu cred in Dumnezeu se lupta impotriva cuiva care pentru ei nu exista…
Multi din cei carora le e frica de lingurita preotului sunt vazuti peste tot fara masca si fara sa se protejeze deci hai sa mai lasam perversitatea deoparte.
Sanatate!
-
Bai disperatule arata-mi un caz de imbolnavire din lingurita de la Sf Liturghie, nici macar IPS Pimen care s-a impartasit din aceiasi lingurita cu inca nu stiu cati preoti niciunu dintre preoti nu s-a imbolnavit de COVID si s-au impartasit din aceiasi lingurita, ogoaiete acolo ca oricum tu nu te impartasesti esti doar unu de asta ce ii place sa vina sa bage pe foc cum vede un subiect legat de Biserica cum iti aprinde ala cu coarne coada sa incepi repede sa latrii, las ca ne asumam noi daca ne impartasim din lingurita nu ne purta tu de grija
-
SRG009, esti mai prost decat noaptea intunecata!. Taci dracului din gura ca esti un tzaran incult, cu 8 clase. Vai de capul tau!
-
Shhhhh
-
Numa incet martalogule sa nu iti creasca tensiunea pe degeaba 😉 cum spuneam nu ne purtati voi de grija ca nu suntem pe buletinele voastre, mergeti la bordel si vedeti ce faceti cu manuela, aveti grija cu tensiunea
-
Iar pentru cunostintele tale prietene am masterul terminat, tu nu cred ca ai liceul terminat, se vede de la o posta care e prostul
-
Traian = DFD2. Inteleg si accept ca ai o pzotiei contrara dar te rog nu fi ignorant si/sau rau voitor, mai ales azi cand de te poti informa relativ usor despre cam orice. De SUTE si SUTE de ani de cand se practica Impartasania nici un trend/dovada nu s-a observat niciodata, care sa demonstreze ca Sf. Impartasanie ar fi sursa de boli. Si nu uita, vb de epidemii mult mai contagioase decat COVID: ciuma, holera etc. Dar iti dau si CATEVA EXEMPLE CLARE si recente, poate asa vei invata sa cercetezi putin inainte sa critici: 1) In Romania, in judetul Tulcea la Tichilesti exista o leprozerie. Toata lumea cred ca stie ce boala cumplita este lepra si cat de infectioasa este. De zeci de ani preotul comunitatii precum si episcopul locului se impartasesc din acelasi sfant potir si cu aceeasi lingurita impreuna cu leprosii care participa la Slujba Sfintei Liturghii. Ati auzit sa se imbolnaveasca cineva, preotul, episcopul ori vreunul dintre cei sanatosi de lepra din cauza asta? NU. Pentru ca Sfanta Impartasanie este insusi Viata, Trupul si Sangele Mantuitorului Iisus Hristos. si 2) În ultima zi cu Liturghie publică după instituirea stării de urgență, pe 22 martie, s-au împărtășit mii și mii de credincioși în toată țara – iar de la apariția primului caz confirmat de coronavirus în 26 februarie, s-au împărtășit alte zeci sau sute de mii de oameni (era în prima parte a Postului Mare). Dacă Împărtășirea cu aceeași linguriță chiar ar fi generat cu adevărat un risc real de contaminare, aceste zeci de mii de împărtășiri ar fi generat o explozie de sute de mii de îmbolnăviri de coronavirus cel mai târziu între 5-15 aprilie, în toată țara. 3) Potrivit studiului apărut în International Journal of Infectious Diseases (nr. 11/2013), semnat de James Pellerin și Michael B. Edmond, ambii cercetători la Departamentul de Medicină Internă al Universității din Virginia, este foarte puţin probabilă infectarea cu o boală prin împărtăşirea din acelaşi Potir euharistic, iar în 1998 Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (SUA) a raportat că niciodată nu a existat o răspândire a infecției legată de potirul euharistic. ……iar la final “Libertatea religioasă e garantată de art. 29 din Constituție. Creștini, fiți gata să-L mărturisiți pe Hristos și să-i apărați Biserica! Și nu uitați, înainte de Împărtășirea din acea linguriță, spunem: ”Cred, Doamne și mărturisesc, că tu ești cu adevărat Hristos, Fiul Lui Dumnezeu Celui Viu… Încă cred că Acesta este Însuși Preacurat Trupul Tău și Acesta este Scump Sângele Tău”!”
-
Emil, foarte bune informatiile pe care le-ai distribuit!
-
-
-
Sa-l pupi in pla pe Pimen si vezi daca esti protejat prin credinta de covid
-
-
Logica e simpla, doar ca trebuie trecut putin dincolo de reaua vointa. Sau ma rog, daca e vb de un necredincios/ateu/gnostic/non-ortodox e normal sa fie mai greu de acceptat/inteles, si oricum Fiecare are dreptul la o parere atat timp cat ne-o exprimam fara sa jignim si fara sa facem din critica INSASI obiectul discutiei. Revenind, in acel Potir si cu acea lingurita noi ne impartasim cu trupul si sangele Domnului Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor si comuniunea totala cu Dansul, care nu poate fii o sursa a unei bolii. Tratementul universal acceptat si recomanda pt infectiile bateriene e antibioticul (ca o mica paranteza, nu luati antibiotice cand sunteti raciti, ca nu are rost si nu va avea nici un efect, ca alea sunt de natura virala), asa ca medicul iti va prescrie antibiotic, si daca vrei sa te faci bine asta vei lua, si nu vei considera medicamentul sursa infectiei pe care o vrei vindecata. Asa si la Impartasanie. Legat de distanta explicatia e oarecum hilar de simpla. Omu de langa tine poate sa iti dea COVID-ul si de aceea trebuie sa iei niste masuri simple de siguranta. Domnul Iisus nu poate sa iti dea COVID. Scuze de exprimarea simplista dar cred ca a fost cea mai eficienta. Biserica nu e impotriva stiintei pt simplul motiv ca stiinta nu face altceva decat sa inteleaga – atat cat poate ea – tainele lui Dumnezeu, chiar daca acestea nu pot si nici nu vor putea fi total intrepatrunse si/sau percepute corect! Sa ne ierte Dumnezeu pe toti sa ne dea intelepciune, sanatate si liniste! Amin!
Foarte bine ca se redeschid! Vom respecta masurile impuse, distantarea sociala si vom avea grija de noi (muuuult mai bine fata de cum au cei ce dau in Biserica stati linistiti) iar legat de astia ce zboara ca arsi in sus ca ne impartasim din aceiasi lingurita, sa imi arate un singur caz de imbolnavire din lingurita aia in istoria toata a Bisericii nu exista asa ceva, asa ca lasa-ti nu va distrugetii neuronii si nu va ridicati voi pulsul pentru noi stim sa ne purtam de grija mai bine decat o faceti voi de 1.0000 de ori.
-
“lasa-ti”…masterul ala e in domeniul pescuit sportiv la copca vara nu?
Inca o dovada ca populismul nu are limite. Penele egal pesede, BOR e mai presus decat sanatatea oamenilor. Sa va fie rusine la toti care ati fost de acord cu deschidera bisericilor!
-
Mai vezi-ti de treaba ta! Cand a fost articolul ca se redeschid magazinele din mall-uri si nu stiu cate altele unde ai fost? Macar lasa-ne cu atata hula si pune-ti masca corect pe fata!
-
Ar trebui sa ii fie rusine lu maicata si taicatau ca nu te-au invatat ce inseamna credinta si Biserica, ati ajuns ca ultimii pagani, daca e sa o iei asa poti sa te infectezi foarte simplu iesind la magazin sau mergand intr-un parc, nu ne purtati voi de grija daca ne imbolnavim in Biserica e treaba noastra oricum sunt slabe sanse pentru ca fata de voi noi suntem educati si stim sa pasatram distanta sociala plus de asta stim foarte bine cum sa ne protejam, va aprinde ala cu coarne talpile si zburati pe aici ca arsi exact ca niste posedati cum auziti de Biserica cum sunteti arsi! Vai de voi si vai de sufletele voastre alea pe care nu le aveti
-
Bravo frate, mare dragoste arati…
-
Mi se bucura inima ca vad inca crestini in locuri publice, fara rusine.
Cei cu frica de coronka-virus sa stea inchisi in casa la calculator.
-
Ziceai mai sus ca ai master? Pentru ca scrii ca un copil de 10 ani… fara puncte, fara virgule si te agiti si degeaba. Daca crezi in Dumnezeu si ca te poate preveni de orice, foarte bine, tine religia pentru tine si lasa ateii sau agnosticii in drumul lor 🙂
-
Prea multe restrictii. Ar fi trebuit sa-i lase pe toti “la liber” inauntru fara masca. Oricum in acele cladiri construite de oameni cu meseria de preoti nu li se poate intampla nimic.
Se vede foarte clar, cei ce comenteaza impotriva Bisericii nici macar nu ii calca pragul! Va rugam sa va vedeti de ale voastre probleme mai importante (cum ar fi cluburile de noapte, prostituatele de la colturile strazilor si de pe Borsului). Cand o sa pasiti si o sa aveti vreo tangenta cu Biserica atunci sa veniti sa vorbiti pana atunci, mai bine v-ati ingrijii de cele de pe Bors sa nu luati de acolo COVID.
-
“31 de călugări de la Mănăstirea Putna, între care şi stareţul, diagnosticaţi cu Covid-19”
Probabil or fi mers pe la cluburi de noapte si ei…
Virusul asta e clar darwinist, nu stie ca nu are voie sa-i infecteze pe baietii astia cu prieteni imaginari…
Un comic american despre religii: https://www.youtube.com/watch?v=8r-e2NDSTuE
credincioșii să se revolte, că altfel se închină la c*rva babilonului.
-
Te inchini tu , noi doar ne spunem parerea si ne aparam valorile pe care le avem, fata de voi care le-ati dat uitarii la fel ca parintii vostrii niste atei convinsi carora in 5 minute le distrugi toate aberatiile
-
mă, tu ai băut din dezinfectant. dar nu destul. mai bea umpic
-
Ti-e frica de moarte ca esti batran? Nu accepti ca se stinge becul si atat? Ai facut doar rau in viata? Vrei sa te vada vecinii ca ai haine frumoase? Vrei sa te auda lumea ca ai facut o dedicatie? Normal ca te agheti de o poveste. Copilului mic i se spun povesti si crede. I se vorbeste de Mos Craciu si-l asteapta. Creste, evolueaza si accepta realitatea. Invata. Poti sa crezi in povesti daca-ti fac bine si sa ignori realitatea. Este treaba ta. Poate o vizita la un psiholog ti-ar face mult mai bine. Dar e alegerea ta.