“Am făcut ce am promis”, ne transmite patronul constructorului orădean, Beniamin Rus.
Ungurii au amânat
În ciuda faptului că s-a asfaltat și legătura cu drumul național, autostrada nu poate fi dată în circulație deoarece constructorul autostrăzii ce vine dinspre Debrețin a amânat asfaltarea, pentru anul 2020. “Din câte înțeleg, în Ungaria au dat termen pentru finalizarea asfaltării abia pentru august 2020, însă noi ne-am ținut de graficul de lucrări convenit cu CNAIR”, declară Rus.
În situația în care autostrada ungurească ar fi fost deja asfaltată, la rândul ei, pe tronsonul dintre graniță și Biharia s-ar fi putut circula în regim de drum național, deoarece stratul de uzură nu a fost încă așternut pe toată lungimea tronsonului realizat de Selina – Trameco. Oricum, este de așteptat ca acolo unde s-a așternut doar stratul asfaltic de anrobat, acesta să fie “de sacrificiu”, urmând să fie scos la ieșirea din iarnă.
O chestiune de orgoliu
„Pentru noi, asfaltarea integrală a tronsonului Biharia – Borș a fost și o chestiune de orgoliu, ca să nu ne trezim că partenerii din Ungaria asfaltează dincolo de graniță, iar noi nu”, subliniază Rus, mândru că, măcar o dată românii au reușit să ia fața maghiarilor în materie de autostrăzi…
Ce facem cu celelalte tronsoane?
Rămâne de văzut când va reuși noul Guvern PNL să găsească o rezolvare fezabilă, pentru ca celelalte două tronsoane de autostradă din județul Bihor să poată fi puse urgent în execuție, cu un ritm de lucru accelerat, similar tronsonului Biharia – Borș. La fel, sunt imperios necesare măsuri de accelerare a procedurilor pentru tronsoanele din Sălaj, pentru ca Oradea, Zalău și Cluj – Napoca să poată fi legate, finalmente, pe autostradă. După cum se știe, România acumulează întârzieri grave în materie de infrastructură rutieră, cu consecințe severe asupra dezvoltării economice a țării noastre.
Trimite articolul
X5 km…
m…da, ungurii au amanat , comparam 40 de km cu 5 km realizate in aceeasi perioada 🙂
Ce tare ….am luat o inaintea Ungurilor …ha ha ..cu 5 km , al lor incepe de la granita cu Austria !!!
-
Si a noastră din Constanța.
-
daaa, incepe de acolo si tine pana in Bucuresti si atat:)
-
Corect, proiectul pentru o autostrada de la Constanta pana la Bors exista inca de pe vremea lui Ceausescu. Pacat ca dupa atatia ani nu am reusit sa construim nici jumatate. O rusine.
Cum putem sa ne comparam cu ungurii care au dooua autostrazi care leaga estul cu vestul tarii?
-
La ei se fac 3 benzi pe anumite portiuni…asta e motivul amanarii.
Stimați conducători auto: acum cad toate premizele ne face să ne bucurăm că în sfârșit vom avea o autobandă în Bihor, chear dacă nu că la Cluj de 40 km, totuși 5km face să ne de-a speranță. Dar nu vă bucurați prea tare că noul guvern a bolonzat ( cum zicea baghi Ioane) ! Minunea secolului 21 veți circula cu viteză de 30 km pe oră în localități. În loc să pună așa zisele restricții prin acele înălțătoare pe traseu, unde chear se cere, ce s-au gândit executivul să ne execute pe toți. Restricții fraților, că nu aveam noi dimineața aglomerație de circulăm bară la bară și copiii întârzie de la școală, profesorii la fel și tot așa toată clasa muncitoare. TRĂIASCĂ PARTIDUL NAȚ LIBERAL ăsta ne duce la sapa de lemn. Bravo ORBANE ești un inventiv fără pereche.
-
Unde ai invatat sa scrii mai omule? Nu vreau sa te jignesc dar lumea te judeca si dupa cum scrii, ca sa nu ajungem la argumentele pe care le expui.
-
Cum unde? Evident in beciul din Kiseleff.
-
Romania e o gluma proasta…
-
România este asa cum este si fiecare vede răul sau binele în aceași chestie.
Pt mine Romania este cea mai frumoasă și nu este o GLUMĂ.
Sa vedem cat va tine,cand voar apare primele probleme!
Ungaria a amanat pentru ca au schimbat planul. Ei largesc ultimii kilometri la 3 benzii din cauza camioanelor.
Minunea minunilor. Sa nu cazi pe spate…
Ma, ase mintiti ca ingheata apele si la temperatura asta anormala !!! Ieri am trecut pe acolo, unu-l dintre podurole peste DN nici macar nu are rampele facute ! Ce PLM ati putea da in folosinta ??? Nu va crapa obrazu de rusine ???
ohh, lasati pe noi in pace cu stirile voastre de propaganda… ungurii au facut in ultimii 4 ani autostrada NORMALA din Debretin pana la noi la granita… voi ati facut 5 km unde se vede clar ca mai sunt lucru minim 2-3 luni? asta e asfaltul de baza, statul final lipseste, marcajele, separatoarele, parapetii, in unele zone si calea de scurgere inca lipseste… ati asfaltat baza in timpul ploios si asta o sa mearga crapa in fiecare an, cum drumul vostru expres e reparat in fiecare an sub dealul Ciuperca ca merge spre vale ca nu ati facut ok consolidarea?
Macar ati platit ok pt Bolojan ca a lasat sa lucrati inclusiv pe autostrada asta 5 km tot anul? ca in oras ati sistat toate santierele… acuma ca “ati terminat” asta, o sa vreti sa terminati ex si pe Calea Bihorului?
Iar ca ati terminat inainte de ungurii care au facut 60km in 4 ani de la Debretin si voi numai 5 km asa care se vede clar ca nu e inca gata… ungurii fac 3 benzi ca sa aiba loc camioanele sa stea la vama… totdeauna sunt cozi pe Calea Borsului de 10 km… daca se deschide autostrada in Ungaria camioanele astea unde o sa stea pe partea romana? prima banda pe autostrada voastra de 5km + pe DN-ul in Biharia sau unde? ungurii au facut impreuna cu legaturi la autostrada inaugurariile, legatura cu Oradea e inca in faza de proiect, acuma vorbim de exproprieri inca… sa vedeti ce cozi o sa fie pe DNul spre Biharia… vai de mama voastra ca puteti sa laudati ca tot orasul si acuma e paralerizat, peste tot vezi numai cozi kilometrice… si voi laudati cu o “autostrada” de 5km care se termina in camp, fiindca DNul sigur nu o sa le faca fata de aglomeratie ce o sa fie…
-
Învață să scrii corect ca să te înțeleagă si pe tine cineva când critici mereu pe toată lumea care face ceva.
-
ESTI DESTEPT CA SI Bolojan.
-
Chiar daca se simte ca tine cu Ungaria, nu prea poti sa-l contrazici 🙂
Se face cate ceva si la noi dar prea incet, si ne batem prea repede cu caramida in piept
-
ne laudam exagerat cu un ciot de autostrada de 5 km, daca erau gata si celelalte tronsoane din Bihor si salaj atunci era ceva, dar asa ce sa faci cu un ciot, cei de la cnair trebuie schimbati toti, nu au fost in stare de trei ani sa porneasca lucrarile pe celelalte tronsoane tergiversand fara nici o justificare licitatiile, ei practic se opun construirii autostrazii transilvania,
Învață să scrii corect ca să te înțeleagă si pe tine cineva când critici mereu pe toată lumea care face ceva.
-
Era pt Oradeanul
penibil…. mandru ca suntem in fata ungurilor???? ungaria e impanzita de autostrazi oameni bini…. nu i-a fost rusine lu ala sa afirme asa ceva….. ?
-
nu mai exista rusine in tara asta, astia mint in continuare si dupa 30 de ani despre evenimentele de la Revolutie !
Este terminat degeaba ca nu se poate circula acum. Selina mai bine termina bucata de drum din Felix pana in Hidiselul de Sus. De 8 luni ne chinue cu bucatica aia de drum.
Parcarea noastrã este deci gata asfaltatã pentru oprirea traficului auto european de Sfântul Ştefan.
Citeam printe comentarii si vad ca unii dintre noi chiar sunt stupizi . Eu cred ca articolul vrea sa evidentieze ca in sfarsit avem un constructor care s-a tinut de cuvant si un constructor care chiar vrea sa lucreze . E pacat ca li s-au alocat si celalalt segment ca sa poata demonstra mai mult .
-
* ca nu li s-au alocat
RO 5 km vs HU 27 km cu 20 de poduri 10+10 benzi la vama + parcari etc…
Si cu asta basta iar vreo 10 ani se vor stopa lucrarile nu va fi gata autostrada asta nici o data pt ca interesele sunt sa nu fie …
Motiv real:greșală tehnică la studiul geo,ca urmare si de proiectare
Rugãm ochi de înger, radare.
Asta e, voi ati vrut acum 100 de ani transilvania, aveti acum transilvania si ati balcanizat-o.
Stiu, n-are rost sa mai vorbim de asta ca este degeaba.
Cu toate ca ulterior romanii din transilvania au regretat unirea neconditionata.
Poate se mai trezesc romanii adevarati cu radacini din ardeal si nu migrantii de peste munte, si se satura de balcani.
Macar o autonomie a ardealului este urgent necesara, nu zic independenta pentru ar muri de foame fratii nostrii/vostii de dincolo de carpati.