În ultima ședință de Guvern a fost aprobată o Hotărâre care modifică HG nr. 943/2017 pentru aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, pentru anul 2018.
Astfel se suplimentează suma aferentă ajutorului de minimis pentru produsul tomate în spatii protejate, în vederea realizării plății tuturor solicitanților declarați eligibili în cadrul schemei. Suma alocată ridicându-se la 220.021.400 lei.
Atractiv
Programul de susținere a cultivării roșiilor în spații protejate se află în al doilea an de implementare bucurandu-se și anul acesta de un real succes în randul producătorilor agricoli cultivatori de tomate în spații protejate.
Programul „Tomate” a fost lansat în anul 2017, cand au fost acordate fonduri în valoare totală de aproape 25 milioane de euro unui numar de 4.397 producători. Anul acesta peste 16.000 de producători au aplicat la acest program, fiindu-le acordată suma de 32,838 milioane de euro.
Acest ajutor de minimis se acordă intreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, pentru susținerea produsului tomate în spații protejate. Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de tomate, cei care solicită ajutoare de minimis trebuie să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp, să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere. De asemenea, aceștia trebuie să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției.
Citiți principiile noastre de moderare aici!