S-au turnat 160 de metri cubi de beton pentru suprastructura podului.
„După 7 zile, perioada de întărire a betonului, va fi montat stratul de hidroizolație, după care se va trece la asfaltarea podului. În paralel se va lucra la asfaltarea trotuarului podului și a pistei de biciclete, precum și la montarea balustradei”, a declarat viceprimarul Florin Birta.
Lucrările la Podul Centenarului, situat peste Crișul Repede între strada Plevnei și strada Szigligeti Ede, sunt într-o fază avansată.
După montarea confecției metalice (tablier, arce, trotuar), au fost înlăturate eșafodajele metalice de suport pe care se sprijinea podul, în prezent el sprijinindu-se pe culeile de pe cele două maluri ale Crișului, structura podului fiind autoportantă. De asemenea, au fost montate predalele din beton pe partea carosabilă a podului, peste care au fost montate 30 de tone de armătură de fier.
Firma executantă este Freyrom SA (lider) – SC Procons Group SRL – SC Electro Excel Green Consulting SRL – SC Aquacons SRL. Prețul contractului este de 11.343.150,89 lei fără TVA, durata de execuţie fiind de 12 luni. Lungimea totală a podului va fi de 79,61 metri iar lățimea de 18 metri.
„Ne aflăm într-un stadiu avansat al lucrărilor și ne dorim să deschidem circulația pe pod la finalul lunii noiembrie, în funcție și de condițiile meteo. În momentul în care podul va fi inaugurat, vor interveni anumite modificări în circulația rutieră de pe străzile adiacente, care urmează să fie anunțate” a mai spus vicele Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!