[eadvert]
Episodul de la începutul acestui an, când s-a ajuns ca un act de identitate să fie eliberat și în două luni, față de termenul legal de 30 de zile, s-ar putea repeta în următorul interval de timp, din cauza situației la nivel național. Vestea că se anunță o criză de materiale necesare pentru cărțile de identitate a ajuns și la orădenii care s-au prezentat, zilele acestea la ghișeele Evidenței Populației. Celor care, din diverse motive, au optat pentru taxa de urgență pentru a primi actul de identitate în 24 de ore, li s-a transmis că varianta aceasta nu este la valabilă.
„Mă numesc Raczkovi Attila din Nojorid. Am pierdut CI și permisul, dar constat cu stupoare că sunt probleme cu obținerea CI din cauza ca lipsei folie. Am vrut sa plătesc și taxa de urgență, dar nu se poate. Sunt agent comercial și fără aceste acte stau și poate pierd și locul de muncă. E penibil ca în sec. 21 se întâmplă așa ceva”, ne-a transmis un bihorean. Actele sale au fost depuse în cursul săptămânii trecute, ieri, conducerea SPCLEP ne-a transmis că sunt finalizate, dar ne-a confirmat că există o penurie națională, la MAI, de materiale neceare pentru actele de identitate.
„Am primit ieri, de la cei care tipăresc actele de identitate, informația că sunt probleme cu hârtia. Ieri ne-au transmis că s-ar putea să se tipărească o vreme doar urgențele dar apoi au revenit și am reluat activitatea. În acest moment, spre exemplu, se dau la tipar acte preluate în 10 iunie. Nu e o întârziere mare, e în termenul legal de 30 de zile. Cert este că nu putem, acum, să livrăm servicii la fel de prompt cum am lucram în mod normal și cum sunt oamenii obișnuiți. Celor care vin, le spunem să aștepte sms-ul prin care sunt anunțați când pot veni să ridice actele”, spune Nicoleta Cherei, șefa Servicului.
Conform acesteia, cei care au urgentă nevoie de un act, pot cere cărți de identitate temporare sau pot cere aplicarea flotantului. Acestea se eliberează local, la Serviciul de pe Republicii și nu sunt atinse în niciun fel de problema crizei de hârtie.
Astfel, până la finalul lunii, serviciul de printare și eliberare a cărților de identitate ar urma să funcționeze la „turație redusă” dar fără sincope majore, urmând ca până în cel târziu 30 iunie să se comunice abordarea pentru perioada care vine.
Fiecare județ are tiparnița sa, în cadrul birourilor judeţene ale Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Aprovizionarea cu materiale necesare se face centralizat.
Criza se simte destul de acut într-unul din județene vecine – celor de la Satu Mare li s-a comunicat că, din cauză că nu este hârtie, s-a limitat tipărirea la doar 28 de cărți de identitate pe zi.
Spre comparație, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Populației Oradea prelucreză zilnic aproximativ 150 de cereri pentru eliberarea de cărți de identitate.
„În acest moment, sunt într-adevăr mici probleme, dar nu să ne dea peste cap activitatea. Stăm foarte bine față de situația în care s-au aflat toate serviciile de evidență a populației din țară la început de an”, transmite reprezentanta SPCLEP Oradea.
Trimite articolul
XVrajeala
era vorba ca din august apar alea mici!
“În acest moment, spre exemplu, se dau la tipar acte preluate în 10 iunie.”
Eu am fost in 27 mai sa reinnoiec buletinul si inca nu am primit nici acuma notificare ca ar fi gata.. bataie de joc.. romania adica.
La astea vechi, simple trebuie asteptat mult, ce v-a fi la cele noi, mai complexe, care seamana cu cardurile bancare, cu cip de tip SIM, cu folia de NFC, etc? E bataia de joc ce se intampla in tara asta… ca sa profite o firma de o suma uriasa ca sa gestioneze el plasticul din care face cardul de identitate deja mai mult de jumatate de ani nu sunt in stare sa faca datoria lor… Ce bine ca sunt in termenul legal de 30 de zile, dar cine vrea sa iasa din tara asta ce sa faca cu dovada aia de hartie? ca sa iasa in UE mai bine faca pasaport, asa-i?
Al meu expira la sfarsitul anului, deci ziceti ca e mai bine sa fac programare in mijlocul lui august ca sa fiu sigur ca primesc pana la sfarsitul anului cel nou?