„În acțiunea de eradicare a muncii fără forme legale pe care o desfășoară Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor este important de subliniat că în primele două luni ale anului 2019 au fost depistate 49 de unități cu un număr de 751 persoane care desfășurau activitate fără forme legale de angajare. Au fost aplicate pentru aceste abateri amenzi în cuantum de 970.000 lei”, se spune în comunicatul semnat de Marius Rotar, inspectorul şef al ITM Bihor.
Astfel, pentru munca fără forme legale, în ianuarie 2019 au fost aplicate amenzi în cuantum de 450.000 de lei, fiind depistate 19 de unități, cu un număr de 707 persoane care desfășurau activitate fără forme legale de angajare.
Pentru munca fără forme legale, în februarie 2019 au fost aplicate amenzi în cuantum de 520.000 de lei, fiind depistate 30 de unități cu un număr de 44 persoane care desfășurau activitate fără forme legale de angajare.
În domeniul relaţiilor de muncă, în februarie 2019 au fost controlate un număr de 213 unităţi. S-au aplicat un număr de 342 sancţiuni contravenţionale, din care 55 amenzi în cuantum de 642.100 lei şi 287 avertismente. Din totalul de 342 sancţiuni, pentru neconformităţi altele decât munca fără forme legale, s-au aplicat 287 avertismente (84% din total sancțiuni) și 40 amenzi în cuantum de 22.100 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!