Conform prognozei meteo pentru intervalul 2-15 ianuarie, emisă de Administrația Națională de Meterologie, doar în câteva zile vom avea parte de temperaturi pozitive.
„În perioada 6-7 ianuarie, vremea va fi deosebit de rece, geroasă îndeosebi noaptea şi dimineaţa. Temperatura aerului, în scădere în prima parte a intervalului, apoi în creştere uşoară şi treptată, va avea valori sub cele climatologic specifice acestei perioade. În prima săptămână, vor fi maxime termice cuprinse între -9 şi -1 grad, mai ridicate în prima zi până la 5…6 grade şi minime între -7 şi -5 grade, mai scăzute în intervalul 6 – 8 ianuarie, când se vor înregistra valori medii de -17…-13 grade.
În a doua săptămână a intervalului de prognoză nu vor fi variaţii mari ale regimului termic, astfel încât mediile diurne se vor situa între -3 şi 1 grad, iar cele nocturne vor fi cuprinse între de -10 şi -5 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în jurul datei de 4 ianuarie şi, din nou, între 7 şi 15 ianuarie”, transmite ANM.
Citiți principiile noastre de moderare aici!