„Strandul Iosia va fi închis pentru reparaţii curente şi pregătirea sezonului estival. Astfel, data de 26 aprilie va fi ziua în care ştrandul se va redeschide”, ne-a informat Florin Alexandru, purtătorul de cuvânt al RAPAS.
Potrivit acestuia, lucrările de reparaţii vizează în primul rând, bazinul mare care a fost funcţional în sezonul rece şi conductele de alimentare cu apă rece şi caldă. De asemenea, se vor face lucrări de zugrăvire a bazinelor, înlocuire conducte şi baterii la duşurile exterioare, repararea şi nivelarea fundului bazinelor, zugrăvire şi reparaţii la corpul administrativ (vopsit hol, WC-uri, birouri ş.a). Se vor înlocui conductele deteriorate şi la duşurile interioare, se vor repara cabinele de duş din exterior, se va tăia iarba, se vor toaleta copacii şi se va nivela şi pregăti spaţiul de extindere al ştrandului, dinspre Crişul Repede. Lucrările acestea vor costa regia circa 15.000 de lei.
Strandul Municipal Oradea
Pe de altă parte, RAPAS informează că în data de 29 aprilie se va deschide şi Strandul Municipal. „Acolo, lucrările necesare se compun din: reparaţii la duşurile defecte, înlocuirea gresiei căzute, cea veche fiind deteriorată în sezonul rece datorită frigului, vopsire bazine şi repararea fundurilor bazinelor prin aplicarea de şape”, a precizat Florin Alexandru. În cazul în care, la pornirea apei geotermale de probă, se vor identifica conducte fisurate sau sparte, se vor înlocui şi acestea. Investiţia totală a Rea sezonului de vară pentru ambele ştranduri depăşeşte 25.000 de lei.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!