Cea mai „longevivă” lucrare municipală din Oradea s-a încheiat parțial, ieri, cu prezentarea Digi-parcării subterane de pe Independenței. Platoul de la suprafață rămâne, în continuare, în actualul stadiu, în așteptarea finanțării europene. Vineri este programată inspecția ISU și, cu condiția ca parcarea să primească OK-ul final, se va deschide sâmbătă, pentru orădeni.
Istoric
Conferința de prezentare a lucrării a fost ținută de viceprimarul Florin Birta, alături de Liviu Andrica – directorul Administrației Domeniului Public SA, de Ștefan Roșca – reprezentantul constructorului și de proiectantul Paul Szasz.
Parcarea are 460 de locuri dispuse pe trei niveluri subterane. Viceprimarul a început prezentarea cu un scurt istoric: „în 2015 au fost începute lucrările la această parcare din strada Independenței, în 2016 au fost constate anumite probleme la proiectarea inițială”. În 2017, proiectul a fost modificat, cu acordul partenerului RCS RDS, care deține 30% din terenul aferent proiectului și care s-a angajat inițial să suporte investiția proporțional. După refacerea proiectului, în 2018, licitația nouă a fost adjudecată de același constructor Construcții Bihor.
„A fost o lucrare destul de complexă, nivelul cel mai de jos al parcării este la -10,5m față de cota drumului plus încă doi metri pentru săpătură. S-a lucrat undeva la minus 12 m. E bine de știut că locurile de parcare de la cel mai jos nivel sunt undeva la minus șase metri sub nivelul Crișului”, a spus viceprimarul.
Inspecția ISU
Vineri urmează vizita celor de la Pompieri, pentru avizul de funcționare, „până atunci trebuie terminat tot ce e legat de instalațiile de ventilație și de stingerea incendiilor. Dacă lucrurile sunt în bună regulă, Pompierii vor da avizul pentru deschiderea parcării și sâmbătă vom deschide parcarea”, a mai spus Birta. El apreciază că aceasta „va fi o gură de oxigen pentru cei care vin în zona centrală”, pentru că pietonalizarea centrului s-a făcut cu desființarea mai multe locuri de parcare de pe asfalt.
La anu`
Deaspra parcării, la minus 60cm față de nivelul șoselei, platoul va rămâne neterminat până la finalul anului viitor. Pe durata a cinci ani de implementare a proiectului parcării, Primăria a prezentat mai multe variante de mobilare a spațiului. Nu a implementat niciuna, prelungind astfel, disconfortul central.
La începutul acestui an, edilii au anunțat un concurs internațional de soluții pentru amenajarea platoului, până la finalul acestui an urmând să fie desemnat un câștigător. „Vom semna contractul de execuție și vor începe lucrările abia anul viitor pentru că am găsit o sursă de finanțare pe Programul Operațional Regional, axa Mobilitate Urbană. Dorim să finanțăm piațeta pe fonduri europene, valoarea este de aproximativ două milioane de euro și nu este totuna dacă finanțăm din bugetul local sau din fonduri europene. Condiția este să semnăm contractul de execuție a lucrărilor după 1 ianuarie 2021”, precizează Birta.
Trei luni de gratuitate
Andrica Liviu, directorul ADP SA a precizat că investiția sa făcut pe banii constructorului, Construcții Bihor în baza unui credit – furnizor. Firma va primi în rate egale, trimestrial, contravaloarea.
Vicele a mai spus că parcarea va fi gratuită primele trei luni, până în septembrie, „până se obișnuiesc orădenii să o folosească. Este o parcare întortocheată, cu foarte multe locuri, pe trei niveluri, fiecare nivel rupt în două. În trei luni, orădenii vor învăța cum funcționează. După cele trei luni, se vor monta bariere și se va introduce plata”. Fiecare etaj a fost vopsit în altă culoare, pentru a ajuta șoferii la orientare.
În parcare au fost marcate șase locuri pentru persoanele cu handicap, patru stații de încărcare pentru mașini electrice și o spălătorie, care va fi concesionată unui privat.
Chestionat despre motivul pentru care executivul a ales să amenajeze spălătorie subterană într-o incintă altfel foarte scumpă – un calcul simplu arată că locul de parcare iese la peste 17.000 euro, viceprimarul susține că „este un lucru normal să ai spălătoria auto în subteran, într-o zonă centrală”, așa cum au și mallurile, de exemplu. În plus, spune el, nu era loc de așa ceva în piațetele de la suprafață.
Parcarea nu are spațiu unde să poată opri un autobuz de turiști, spre exemplu, înălțimea maximă este de 2,1 m.
Sistemul de intervenție în caz de incendiu constă din sprinklerele cu detectoare, stingătoare mici și mari și sistemul de extracție a fumului, prin sistemul de ventilație forțată folosit să aerisească incinta.
Parcarea are două intrări și două ieșiri pentru mașini, spre Independenței, și trei căi de acces pietonale plus un lift.
Costul parcării a fost de 8,1 milioane euro, conform directorului ADP. Din acesta, 1,5 milioane euro este contribuția RDS. Inițial, aceasta acoperea 30% din valoare, în contul ei firma urma să primescă 121 locuri de parcare. După reproiectare, RCS RDS și-a menținut valoarea finanțării și și-a redus pretențiile, va primi între 80 și 90 de locuri de parcare.
Trimite articolul
XFrumos, frumos, frumos. DAAAR: Avand in vedere vremurile pe care le traim nu strica daca acele chiuvete aveau robineti cu senzori pt o igiena mai stricta. Apoi acele doua pisoare din colt sunt numa bune pt doi gay care le plac sa-si frece bucile unu de altul. (De gresia de pe jos pusa extrem de stramb nu mai comentez nimica ca nu ma deranjeaza asta atata timp cat sper ca lumea va pastra curatenia). Si nu in ultimul rand daca vin cu carucior cu copil mic nu prea vad pe unde pot urca sau cobora intre nivele…
În anii ăștia în care s-a făcut parcarea asta, în Serbia s-au făcut 80 km de autostradă prin munți, cu tuneluri și cu viaducte…
-
compari prune cu alune! Oradea nu face autostrazi, inca!
-
Qurel,
Nu ai înțeles.
Compar cam cum se lucrează în altă parte față de cum se lucrează la noi.
La noi se lucrează cu curul și se fură cu vagonul….-
Serbia e de vreo 3 ori mai saraca ca noi; ca gdp mai ales. Hai sictirit cu exagerări de pseudo-intelectual
-
Pe bune? Hai sictir cu gdp – ul tău, mare deștept mai ești, dar știi câți locuitori are Serbia și ce suprafatata are comparativ cu România? Habar nu ai, ca altfel ai tăcea din gură și nu ai compara pib – ul celor doua tari total aiurea .. Și România a fost bombardata de NATO ca și Serbia, intelectualule?
Mai pune mana pe carte înainte de a bate câmpii… Nu știi pe ce lume trăiești.. -
Pentru D
Însetat, românul s-a dus la lac să bea apă.
Din apă s-a uitat la el trecutul pe care nicio apă nu-l lasă-n urmă.
Îngrozit, românul a vrut să fugă, dar cineva îi furase calul… cu gdp cu tot.
Mai scoate capul din țara asta.. -
Ce hazlii sunt astia care explodeaza cand cineva spune ceva factual. Facts don’t care about your feelings, draga…imi cer scuze pentru englezisme…
In schimb am gresit, sunt numai de vreo doua ori mai saraci ca noi; nu 3. Folositi google; ajuta.
Apropo, nu stau in RO. Si in nici intr-un caz in Serbia x
-
-
-
-
cat timp, Transilvania apartine de gunoaiele astea de la bucuresti asa vom fi. fara autostrazi. ar trebuie sa fim separati de sudistii aia jegosi
Tot nu sunt locuri noi in plus de parcare cum se lauda primaria, ca au fost desfiintate locurile de pe Alecsandri, Unirii, Ferdinand, Libertatii, deci per total fata de ce era inainte sunt mai putine locuri de parcare deact inainte.
-
Chiar daca e asa cum zici, aspectul orasului s-a imbunatatit enorm.
-
Comparand cu batatura de unde vii, intr-adevar e un progres pentru tine. Taranu din Birtin care si-a betonat curtea parinteasca e idolul tau. Nu sperai tu la mai mult de cat ti-a dat. Spurcatii naibii ce sunteti, mars inapoi pe sate.
-
Da? Asa spui? Nu vezi ca orasul devine ca un oras de vremea comunistilor, cu cladiri urate, simpliste, fara viziune, doar betoane si betonare. Totul e facut dupa urecehe, fara studii, in afara de centura, poduri, nimic nu e facut calumea sau de calitate. Da pt un taran care vine din noroi , betonul e o binecuvantare
-
Era și timpul să fie gata. Păcat că dotările și echipamentelesunt la nivelul secolului XX doar. Rămâne “în aer” problema financiar-contabilă de bilanț al lucrării, în contextul în care încă nu s-a găsit sursa finală de finanțare a creditului furnizor, iar cca. 2,5 miliiane Euro care ar însemna TVA nu poate să se distribuie între “actori” … iar “parandărătul” se va aduna strict în favoarea Statului Român, nu și pentru toți liberalii adunați la masă, din moment ce s-a mers pe “obligații anticipate” !?!
A meritat asteptarea, o minune arhitecturala. Incadrarea in peisajul arhitectural actual este formidabila. Fumusetea orasului continua.
Atat îl interesează pe primar și argații lui de orădeni cat au ce mulge, mai ales că majoritatea șantierelor( lucrărilor) au depășit termenele de finalizare cu mult, bineînțeles cu scopul unic de a fi gata înainte de alegeri, mai o gratuitate înainte și uite așa omul uita toate măgăriile pe care le face gașca asta și aplauda ca foca. Politicieni = top mincinoși de pe Planetă.
jaba, daca marele fotograf ovi.d.pop nu face poze in parcaoaie, a-ti facut-o fara rost, hai noroc
La o torentiala buna, puteti astepta masinile afara la iesire ca vi le aduce apa.
Dupa cum arata imaginile de mai sus parcarea n-arata rau. Sa vedem cu sta si la capitolul elemente de siguranta, senzori de incendiu, ventilatie, etc. Felicitari tuturor celor angrenati in aceasta lucrare.
Curentul, cât costã curentul.
onorata primarie ,termina te rog pietonala din spatele parcarii ca sa putem circula ,caci ai spart si malul celalalt
Muncesc hrana de pe masã obosesc concediu-i viaţã mă duc cu atomul la mare, paşina o las în parcare şi când mă întorc o gåsesc cu amendã în stil primăresc, o ce frumoasă taxare, paşina o las în parcare şi merg pe jos să plătesc, amenda contribuabil votesc. Emoţia vine plãtind pe masã ce să pun și muncind., paşina o las în parcare şi când mă întorc o gåsesc cu amendã în stil primăresc, o ce frumoasă taxare, paşina o las în parcare şi merg pe jos să plătesc, amenda contribuabil votesc.
Dacă o parcare poate fi trei luni gratuitã, celelalte parcări de ce nu sunt graruite (trei luni sau pânã vin alegerile ca şi motiv de pandemie încă în vigoare?)
No hop au inceput comentariile “intelectualii si intelijentii”, care stiu exact ce costuri implica o asemenea lucrare, voi astia care daca nu este loc de parcare plangeti, daca se face de ce s-a facut. Chiar nimic nu e bine pentru voi ? Daca faceti pe internet (da, acel mediu online unde nu doar pornosag exista), veti putea afla ce inseamna sa faci o parcare de genul si cu toate ca pare suma enorma, nu e nici pe departe asa. Aveti liber sa sariti ca arsii, dar asta este, neinformati si nemultumiti forever.
Propun sa fie gratuit definitiv.Eu n-am platit nici pana acum si nici in continuare nu platesc pt. parcare in Oradea. Nu sprijin coruptia, nici interesele politice. Oradea e al oradenilor. Doare domu primar ??
Cum a rezistat la ploaia de ieri?
Sper ca avem parcare si pentru submarine !!!!
FOARTE RAU! ASA SUPARAT NU AM FOST DE MULT! TREBUIE NEAPARAT PSD SAU CEVA PRIMARIE NORMALA SA VINA
De ce doar 6 locuri pentru persoane cu dizabilitati? Pentru ca daca in Primarie nu pot intra oricum, nu au nevoie nici de parcare? Conform art.65 legea 448/2006, o parcare trebuie sa aibă minim 4% locuri pentru persoanele cu dizabilități. Aceasta ar trebui sa aiba minim 18.