Deşi iniţial edilii anunţaseră că statuia va fi montată cândva în cursul acestei luni, demersul nu a ieşit, încă, din faza birocraţiei.
„După ce am depus proiectul la Ministerul Culturii, am primit un refuz. Ni se cere să modificăm grupul statuar şi să îndepărtăm elementul zoomorf, adică vulturul de pe statuie, şi să mai ridicăm puţin coloana”, zice primarul Ilie Bolojan. Conform acestuia, a primit „un răspuns colorat” când a întrebat care-i problema cu vulturul: „sunt prea mulţi vulturi de genul acesta în România”.
Bolojan spune că a ajuns, acum, într-o dilemă. „Dacă măclelărim compoziţa vom fi întrebaţi de ce nu am ales dintre Brătienii în picioare”, zice el, dând de înţeles că s-ar putea ataca ceilalţi artişti care au participat la concursul de idei pentru statuie. Competiţia între sculptori s-a derulat în două faze, pe motiv că primele exponate n-ar fi satisfăcut gustul comisiei sau potenţa financiară a Primăriei.
Soluţia primarului la această problemă este să o treacă încă o dată prin comisia din capitală şi să o susţină personal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!