În prima etapă se deschide circulația între girația de la ieșirea din Nojorid, spre Salonta, de pe DN 79, și girația de la intersecția cu centura Nojorid, înainte de intrarea în Apateu. Pe această porțiune de aproape 2 km se va putea circula de pe data de 20 octombrie. Au mai rămas ca muncitorii să realizeze câteva marcaje.
„În 17 noiembrie se deschide circulației și a doua porțiune, până la girația de la intersecția cu drumul comunal Băile Felix – Cordău, înainte de viaduct. Această porțiune are o lungime de peste 6 km”, a transmis președintele Consiliului Județean, Ilie Bolojan.
Actualmente, se așterne ultimul strat de asfalt și se lucrează la girația de la capătul din Băile Felix, urmând montarea parapetelor de protecție și realizarea marcajelor.
„Din a doua jumătate a lunii noiembrie, drumul, parte a inelului metropolitan, va fi deschis circulației. Se deschide o nouă legătură între cele două drumuri naționale Oradea – Arad și Oradea – Deva. Noul drum va contribui la descongestionarea circulației în sudul zonei metropolitane a Municipiului Oradea”, a precizat sursa de mai sus.
Trimite articolul
XSa sara propaganda ca nu sunt copaci,si nu are 4 benzi si biciclete, sau nu se poate face stanga ca pe Tudor