Concursul naţional de educaţie moral-religioasă pentru preşcolari şi şcolari (clasele I-VIII) a fost inclus în Calendarul Activităţilor Educative /2012 al Ministerului Educaţiei.
Premierea participanţilor are loc astăzi, de la ora 10:00, în amfiteatrul bibliotecii.
Concursul are ca scop apropierea şi sensibilizarea copiilor faţă de Dumnezeu şi a cuprins două secţiuni: „Micul îngeraş” şi „Îngeraşul creativ”. Prima secţiune a fost un concurs de tip chestionar, cu întrebări deschise de tip lacunar şi grilă, rebusuri, integrame, labirinturi, în timp ce secţiunea „Îngeraşul creativ” a constat în realizarea unei compoziţii plastice folosind diverse tehnici sau realizarea unei aplicaţii pe baza unei istorisiri biblice pentru copii, pusă la dispoziţie de către organizatori. Lucrările cu premiul I, de la această secţiune, vor fi trimise la Asociaţie pentru o nouă jurizare. Perioada de înscriere la concurs a fost 14– 30 octombrie 2014, realizându-se la secţia pentru copii şi tineret a Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai’’ Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!